Schema prin care România a fost inundată cu motorină adusă pe acte false, devoalată de Libertatea de doi ani

Comentează
Exclusiv

Procurorii DIICOT și polițiștii au descins joi, 27 noiembrie, la mai multe companii petroliere unde au suspiciuni că în perioada 2022 - 2025 au făcut evaziune fiscală prin importuri de carburanți.

Oamenii legii au efectuat 37 de percheziții în județele Constanța, Prahova, Ilfov, Buzău, Bacău, Galați și Bihor.

Aceștia vizează constituirea unui grup infracțional organizat, constituit în jurul a două companii europene ce ar fi făcut contrabandă cu produse petroliere prin folosirea unor documente false cu privire la cantitățile de produse petroliere.

Sunt verificate însă 11 companii care au importat în perioada 2022-2025 motorină.

Documente false

„Utilizarea unor documente inexacte privind cantitățile de marfă importate au generat, pe de o parte, premisele distorsionării pieței produselor petroliere - întrucât societăți intermediare importatoare, relativ mici ca infrastructură, au realizat profituri disproporționat de mari în raport cu operatori care dețin capacități semnificative de rafinare, producție și distribuție - iar pe de altă parte, ar fi creat condițiile propice comiterii unor acte de evaziune fiscală, prin omisiunea totală sau parțială a înregistrării în contabilitate a operațiunilor comerciale și a veniturilor obținute din vânzarea motorinei importate, cât și prin evidențierea unor cheltuieli fără fundament economic ori a unor operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale datorate statului”, arată DIICOT, într-un comunicat.

Pe urma banilor

Libertatea a publicat în ultimii doi ani mai multe investigații referitoare la importurile de carburanți ale României și exporturile către Ucraina.

În octombrie 2024, ziarul publica lista companiilor care beneficiau de pe urma războiului cu Ucraina, transportând cantități mari de carburanți utilizând infrastructura portuară și rutieră a țării noastre.

La acel moment, România apărea în datele companiei de consultanță NaftoRynok ca fiind al doilea exportator de motorină către Ucraina, cu o cotă de 29,3% din total, după Lituania (43%), dar înaintea Poloniei (21%).

Pe lângă mari companii petroliere, precum Petrom, Lukoil, MOL, compania Oil Terminal afirma la acel moment că depozitele sale erau folosite și de societăți mici, respectiv Euronova, Alkagesta, Ivict Europe GMBH, Island Petroleum.

În schimb, raportul ucrainean spunea că în țara vecină ajung carburanți de la SOCAR, Oscar Downstream, Vitol, Parcul de Autobuze, Euronova Energies și Hellenic Petroleum.

Carburanți „spălați” prin Turcia și India

De asemenea, România apărea într-un raport internațional al organizației Centre for Research on Energy and Clean Air (CREA), ca fiind importator de carburanți produși în Turcia din petrol rusesc. La acel moment, suspiciunile erau la adresa SOCAR și Lukoil.

În luna martie a acestui an, ziarul a prezentat modalitatea de aducere a acestora, deși pe hârtie România respectă sancțiunile împotriva Rusiei. Practic, carburanții sunt „spălați” prin țări terțe.

„Statele care nu sunt membre UE, precum Turcia, India, Arabia Saudită, Egipt etc., nu au nicio obligație să respecte prevederile cadrului sancționatoriu aplicat de Uniunea Europeană împotriva Federației Ruse”, spunea o sursă din domeniul petrolier.

„În aceste condiții, întrucât aceste state fie au și producție proprie, fie importă țiței din mai multe surse (care pot fi și din Federația Rusă), țițeiul care intră în procesul de rafinare este blenduit (amestecat) în terminalele de intrare/depozitare, iar produsele petroliere obținute au, astfel, certificat de origine al statului în care au fost produse”, a precizat sursa.

Pe lângă Turcia și India, doi dintre cei mai mari importatori de țiței rusesc, alte țări din care România a consemnat creșteri mari ale importurilor sunt Arabia Saudită, Grecia, Israel și Egipt.

Ministerul Energiei cerea în octombrie 2024 Autorității Vamale Române să identifice companiile care aduc carburanți suspectați că evită sancțiunile impuse Rusiei.

Ucraina nu a mai vrut carburanți de la noi

Schema a fost atât de evidentă, încât de la 1 octombrie 2025 Ucraina nu a mai acceptat motorină venită din India prin portul Constanța, iar Oil Terminal a fost nevoit să separe fluxurile.

Investigația a urmărit un petrolier folosit de Alkagesta, compania fiind acuzată că a spălat țiței rusesc pe care l-a declarat de origine turkmenă.

Compania a negat acuzațiile și a spus că respectă sancțiunile internaționale împotriva Rusiei.

Alkagesta este conectată cu grupul azer de stat SOCAR, conform Gândul.

Practic, SOCAR importa carburanții, îi dădea mai departe la Alkagesta care la final ajungeau la depozitul Jetfly Hub SRL Ploiești, potrivit sursei citate.

SOCAR neagă

SOCAR a transmis pentru Libertatea că nu are nicio legătură cu Alkagesta.

“Aș dori să menționez că, din ziua înființării sale și până astăzi, SOCAR Petroleum S.A. nu a colaborat niciodată cu Alkagesta. Sunt date foarte ușor de verificat de către oricine este interesat. Zona noastră de activitate este foarte bine și clar reglementată. SOCAR operează în România în acord cu legislația fiscală și vamală, toate activitățile de import, depozitare și distribuție fiind supravegheate de autoritățile române relevante și auditate regulat de către un auditor din “Big Four”. SOCAR gestionează relațiile cu toți furnizorii autorizați printr-un sistem riguros de due diligence și control continuu al conformității, asigurând trasabilitatea deplină și respectarea sancțiunilor internaționale, respectând cele mai înalte standarde de siguranță”, a spus Ramin Aliyev, directorul SOCAR Petroleum, citat de Financial Intelligence.

În noiembrie 2024, Fiscul afirma că a efectuat 4.777 de controale din 2022 în domeniile petrolier și energetic și a dat amenzi de 16 milioane de lei, instituția găsind în același timp taxe neplătite de 5,1 miliarde de lei, conform unui răspuns pentru Libertatea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește