Agenţii au fost împuşcaţi când au încercat să intre într-o locuinţă pentru a aduce la cunoştinţă un mandat, cu puţin timp înainte de ora locală 17.00 (23.00 GMT).

„Imediat după ce au spart uşa, poliţiştii au fost întâmpinaţi cu focuri de armă de unul sau mai mulţi suspecţi din locuinţă”, a declarat şeful Poliţiei din Houston, Art Acevedo, care a adăugat că agenții au fost răniţi de gloanţe trase cu pistoale semiautomate.

Potrivit acestuia, doi dintre poliţişti au fost răniţi în gât şi au fost supuşi unor intervenţii chirurgicale. Starea lor era critică, dar stabilă. Un alt agent a fost rănit în umăr şi externat după scurt timp, iar un alt poliţist rănit era în stare bună, a precizat poliţia pe Twiter. În timpul incidentului, un alt polițiști s-a accidentat la un genunchi.

Unul dintre agenții răniți, în vârstă de 54 de ani, lucrează în Depatamentul de Poliție din Houston încă din 1984 și aceste al doilea schimb cu focuri de armă din cariera sa, căuia i-a supraviețuit, relatează fox26houston.com.

O echipă SWAT, specializată în intervenţii armate, a preluat conducerea operaţiunii şi a trimis în locuinţă doi roboţi, care au transmis imagini în care s-a văzut că doi suspecţi fuseseră atinşi mortal de gloanţele poliţiştilor, stabilindu-se faptul că aceștia au murit pe loc.

Ancheta la adresa respectivă a început după ce un bărbat a anunţat Poliţia că vecinii său vând heroină.

Recent, un atac armat s-a soldat cu cel puțin 5 morți, la o bancă din Florida.

FOTO – Poliția Houston/Twitter.com (Arhivă)


Citește și… Criminala de la metrou vrea să fie eliberată. Primele declarații după ce a contestat condamnarea pe viață: „Mi-au pus plantoane. Starea de sănătate s-a înrăutăţit”

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.