„Am sperat la un eventual Guvern”

Fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan a anunțat oficial că social-democrații au depus un amendament decisiv, care prevede prelungirea măsurilor actuale de plafonare pentru încă trei luni.

Mecanismul actual de plafonare a prețurilor pentru benzină și motorină expiră marți, iar actualul Guvern interimar se află în imposibilitatea legală de a emite o ordonanță de urgență pentru a prelungi această măsură de protecție pentru consumatori.

În acest context tensionat, reprezentanții PSD au depus luni o propunere legislativă prin care solicită extinderea valabilității plafonării cu încă trei luni. Cu toate acestea, calendarul parlamentar este extrem de strâns și rămâne neclar dacă aleșii vor reuși să dea votul final asupra proiectului înainte de a intra în vacanța parlamentară programată pentru această perioadă.

„Fac apel la toate partidele să vină să susțină acest proiect. Este vorba despre exact același proiect de lege ca până acum și care prevede limitarea exporturilor, limitarea adaosului comercial pentru companii, supraimpozitarea companiilor care au venituri suplimentare în această perioadă și plafonarea accizei la litrul de motorină standard cu 36 de bani”, a declarat acesta luni, la Parlament.

Întrebat de ce nu au depus proiectul mai devreme, astfel încât să fie timp pentru adoptare, Bogdan Ivan a transmis: „Am sperat la un eventual guvern cu puteri depline care să facă acest demers”. 

Stabilitate economică pe termen scurt

Potrivit declarațiilor făcute de reprezentantul PSD, măsura are ca scop principal protejarea puterii de cumpărare a cetățenilor și stabilitatea economică pe termen scurt. Prin acest amendament, social-democrații încearcă să ofere o plasă de siguranță consumatorilor, blocând specula și creșterile artificiale de prețuri în următoarea perioadă.

Pentru ca această prelungire de trei luni să devină realitate, proiectul de lege modificat trebuie să parcurgă rapid etapele de dezbatere din comisiile de specialitate și să primească votul final în plen. Ulterior, actul normativ va fi trimis spre promulgare, miza fiind aplicarea noilor termene într-un timp cât mai scurt pentru a evita un vid legislativ pe piață.

Situația de criză privind carburanții, declarată pe 23 martie

În cursul zilei de luni, 23 martie 2026, Guvernul României a declarat situația de criză privind carburanții din țara noastră și au fost luate o serie de măsuri speciale pentru protejarea consumatorilor. Milioane de români așteaptă să vadă cu cât va scădea prețul la pompă după noile măsuri implementate de Executiv, asta după ce prețul pentru benzină a depășit 9,1 lei în dimineața zilei de luni.

Guvernul a anunţat joi, 2 aprilie 2026, măsurile găsite pentru combaterea crizei carburanţilor: reducerea accizei la motorină cu 30 de bani pe litru şi limitarea actualizării preţurilor la pompă la o singură dată pe zi.

„Grupul de lucru constituit la Guvern pentru gestionarea crizei carburanţilor a stabilit joi, 2 aprilie 2026, soluţia pentru reducerea preţului motorinei la pompă, în urma discuţiilor cu operatorii din piaţă. Va fi aplicată o reducere a accizei la motorină cu 30 de bani pe litru. Totodată, nu va mai fi permisă decât o actualizare pe zi a preţurilor la pompă”, se arată în comunicatul oficial.

Executivul a explicat că alte opţiuni analizate nu ar fi fost aplicate uniform şi ar fi putut provoca perturbări în aprovizionarea cu carburanţi.

De asemenea, măsurile au fost concepute ţinând cont de constrângerile bugetare ale României. Finanţarea reducerii accizelor şi a mecanismului de diminuare a preţurilor va proveni din încasările suplimentare de TVA generate de scumpirea carburanţilor, supraimpozitarea profiturilor din exploatarea ţiţeiului românesc şi fonduri de la bugetul de stat.



Vezi subiectele la matematică de la Bac 2026 și subiectele la istorie de la Bacalaureat!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.