Cinci milioane de pagini de anchetă și nici un indiciu concludent

Peste cinci milioane de pagini cuprinde dosarul uciderii lui JFK. Comisii peste comisii au lucrat ani la rând, pentru a strânge cele mai mici detalii cu privire la asasinarea tânărului președinte american, la Dallas, Texas, acum 54 de ani. Teoriile conspirației se nasc din lipsa informațiilor complete, și din crunta sete de adevăr a oamenilor obișnuiți, care au nevoie de explicații, pentru a înțelege lumea în care trăiesc. Mai mult, cu cât informațiile trunchiate sunt lăsate să circule în mass-media, creând premise greșite, care duc la concluzii false, la suspiciuni și paranoia, cu atât complexitatea asasinării unui lider de stat va deveni singurul adevăr de spus vreodată opiniei publice.

Și dacă totul e mai simplu decât ne place să credem?

Totul este învăluit în presupuneri, în cazul de față, până una, alta. Nici măcar expertiza balistică nu a lămurit exact dacă președintele Kennedy a fost ținta a două arme, sau doar a uneia singure, mânuită de asasinul de serviciu, Lee Harvey Oswald. Nu se știe cu exactitate nici dacă CIA ar fi fost avertizată de grupări mafiote din America de înfăptuirea unei ”lucru mare”, la Dallas, cu puține ore înainte de atac și nici dacă vizitele lui Oswald la ambasada Rusiei din Mexic sunt parte a planului de scoatere din joc a lui JFK. Fapta lui Oswald, un fost pușcaș cu vederi marxiste din marina americană, care dorea cu ardoare să primească pașaport sovietic și să se reîntoarcă în URSSS, nu a fost revendicată de nici un stat adversar al Statelor Unite, la acea vreme. Moda teroristă a revendicării asasinatelor nu cuprinsese organizațiile para-militare și para-statale, în anii 60. Nici grupări cubaneze, nici rusești, nici mafiote, nici sud-vietnameze. Oswald a murit, spre binele tuturor, și a luat asupra lui întreaga vină, așa cum o spune asasinul asasinului, Jack Ruby, patronul unei cârciumi din Dallas. În lipsa mărturiilor sale complete, asasinul, care s-a considerat un ”țap ispășitor” până în ultima clipă a vieții, este singurul care ar fi putut face lumină în speța de față. Pe de altă parte, se poate foarte bine să stăm cu adevărul simplu, prozaic, în față, și să nu vrem să îl recunoaștem: Oswald, disperat să se întoarcă în URSS, de unde își alesese și soția , ar fi putut să fi promis rușilor că îl asasinează, el singur, pe președintele Americii, în semn de loialitate față de cauza comunismului în lume. Și să o fi făcut-o cu pricepere, că doar fusese pușcaș în marina americană, instruit pe banii guvernului. La schimb, ar fi primit pașaportul mult dorit. Și acest scenariu e plauzibil. Nu vom ști niciodată.

Crimele cu autor necunoscut, mai celebre decât morții lăsați în urmă

Găsirea autorilor, în marile cazuri de asasinat, răpire, atacuri teroriste, rămâne cea mai mare provocare a poliției, serviciilor de informații și a guvernelor. Un lucru rămâne cert: când implicațiile unui eveniment violent antrenează mai mult decât furtul unor bunuri, răzbunarea pasională sau o lecție etnicistă sau naționalistă, întreținerea teoriei conspirației face mai mult sens decât orice fărâmă de adevăr. Pentru că multora dintre semenii noștri le place să aibă ceva sau pe cineva de care să se teamă, chiar dacă acel cineva este nevăzut, sau chiar inexistent. Important este să se vorbească despre asta, și nimic mai mult. Așa apar și eroii salvatori, de care e atâta nevoie, desigur.

Asasinarea lui JFK este un caz-școală, în care fabulațiile plauzibile au acoperit serios urmele faptelor reale, simple, directe. Rolul CIA, al Secret Service, al poliției din Dallas, al cubanezilor, rușilor, mafiei americane, al asasinului și al asasinului asasinului, rămân părți esențiale din povestea glamour a celui mai carismatic și tragic președinte american, a cărui viață, moarte și posteritate au fost cu mult depășite în faimă de fantastica  poveste a ieșirii din scenă a lui JFK: propria asasinare.


Claudiu Săftoiu (autorul este doctorand în informații și securitate națională la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”. A fost Președinte-Director General al Televiziunii Române (2012 – 2013). A fost Director al Serviciului de Informații Externe (2006-2007). A fost consilier prezidențial (2004-2006). A publicat numeroase materiale de presă (interviuri, comentarii, analize politice și sociale, ca redactor șef-adjunct la ”Evenimentul Zilei” (1995-1998), ”Privirea” (1999-2000), ”Oameni în top” (2000-2003). A lucrat la PRO-FM, Radio Total (1991-1994). A fost trainer de presă la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și la Fundația pentru Pluralism (FpP), în perioada 2000-2004) și consultant politic în mediul privat. Este autor al primului manual de jurnalism politic din România: ”Jurnalismul politic – manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni” (Editura Trei, 2003).


Citește și:

Cine este fosta amantă a lui Giovanni Becali. Incredibil ce i-a făcut impresarului, e scandal cât casa
PARTENERI - GSP.RO
Cine este fosta amantă a lui Giovanni Becali. Incredibil ce i-a făcut impresarului, e scandal cât casa
BOMBĂ! De ce a fost Loredana Groza internată de urgență la Matei Balș, de fapt. Ce se întâmplă cu ea
Playtech.ro
BOMBĂ! De ce a fost Loredana Groza internată de urgență la Matei Balș, de fapt. Ce se întâmplă cu ea
Anastasia, o multimilionară în vârstă de 33 de ani, ucisă de iubitul său pentru că l-a făcut leneş. Bărbatul, un jucător de polo profesionist, condamnat la 15 ani de închisoare, în Muntenegru
Observatornews.ro
Anastasia, o multimilionară în vârstă de 33 de ani, ucisă de iubitul său pentru că l-a făcut leneş. Bărbatul, un jucător de polo profesionist, condamnat la 15 ani de închisoare, în Muntenegru
Horoscop 21 septembrie 2021. Balanțele sunt motivate să facă tot ce trebuie pentru a schimba anumite aspecte ale vieții lor
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2021. Balanțele sunt motivate să facă tot ce trebuie pentru a schimba anumite aspecte ale vieții lor
UE vă oferă 100.000 de euro. Ce condiție trebuie să îndepliniți
Știrileprotv.ro
UE vă oferă 100.000 de euro. Ce condiție trebuie să îndepliniți
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good
PUBLICITATE
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good