Polițiștii au demarat o anchetă, după ce sediul PSD din Cluj a fost atacat cu un cocktail Molotov. Președintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, a reclamat că indivizi necunoscuți au dat foc unor ziare în fața sediului filialei județene a partidului și au aruncat în fața ușii cu un cocktail Molotov.
Deputatul social-democrat Horia Nasra a depus o plângere la Poliție, în urma incidentului. Liderul social-democraților din Cluj a găsit sigla PSD de la intrarea în curte acoperită cu o hârtie pe care scrie „PCR”, notează Mediafax.ro.
„Am sesizat Poliţia după ce am descoperit vineri dimineaţă uşa sediului PSD Cluj de pe Bulevardul Eroilor şi pereţii stropiţi cu benzină, o sticlă cocktail Molotov aruncată la intrare şi ziare arse. Poliţia trebuie să verifice ceea ce s-a întâmplat joi seară sau în cursul dimineţii de vineri, şi trebuie urmărite şi imaginile de pe camerele video de la intrarea în curtea partidelor. Ar putea fi un act al unor persoane necunoscute în urma protestului de joi seara pe pe Bulevardul Eroilor. Trebuie să se verifice şi cine a lipit o hârtie pe care scrie PCR pe sigla PSD aflată la intrarea în curte”, a spus Nasra.
<iframe width="620" height="349" src="https://www.youtube.com/embed/En7S_dYbGKo" frameborder="0" allow="autoplay; encrypted-media" allowfullscreen></iframe>
Potrivit acestuia, critica de bun simţ, protestul, sunt acceptate în democraţie, ”dar astfel de comportamente aduc aminte doar de practicile naziste din perioada interbelică, de incendierea Reichstag-ului, de exemplu”.
<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fgabrielhorianasra%2Fposts%2F574407302913313&width=500" width="500" height="708" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true"></iframe>
Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, a declarat că la sediul PSD Cluj a fost trimis un echipaj de poliţie pentru verificarea sezizării liderului PSD Cluj.
„Este o anchetă în derulare”, a spus Jucan.
La faţa locului a fost prezent şi un echipaj de jandarmi.
<iframe width="620" height="349" src="https://www.youtube.com/embed/3JxXxZ0T_6E" frameborder="0" allow="autoplay; encrypted-media" allowfullscreen></iframe>
Aproape 300 de oameni au ieșit în stradă în Cluj, după ce ministrul Tudorel Toader a cerut declanşarea procedurii de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA. Protestatarii au blocat traficul în faţa sediului PSD.
Sursă foto: clujust.ro