Seduse cu flori și promisiuni, apoi terorizate cu bătăi și capete de vițel. Cum funcționa rețeaua de prostituție a interlopului Tâmplaru

Comentează
Arhiva foto

Rechizitoriul prin care interlopul sibian Adrian Tâmplaru a fost trimis în judecată luna trecută alături de alte 29 de persoane pentru trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism scoate la iveală tehnicile prin care fetele erau racolate de locotenenții acestuia pentru prostituție în Germania. Acestea primeau promisiunea unei vieți mai bune, apoi urma coșmarul. Aflat după gratii, Tâmplaru primea rapoarte din partea membrilor rețelei, autointitulată „Familia” sau „Frăția adevărată”.

În timp ce era deţinut în Penitenciarul Craiova, în perioada 2008-2012, Adrian Tâmplaru și „Sasu”, unul dintre apropiați, i-au cunoscut pe „Impresie”, „Motanu” sau „Buric”, alături de care au pus la cale planul de bătaie, arată procurorii în rechizitoriul consultat de Libertatea. Tot după gratii, prin intermediul rețelelor sociale, a început și operațiunea de racolare a fetelor de către„locotenenții” lui Tâmplaru, arată procurorii în rechizitoriul consultat de Libertatea.

Adrian Tâmplaru și una dintre mașinile sale de lux

„Loverboy” din închisoare și cei 187 de trandafiri până la „liberare”

În cele mai multe din cazuri, bărbații le induceau în eroare cu promisiunea unui viitor comun sau chiar a unei căsătorii, prin metoda „loverboy”. O altă metodă era promiterea unui loc de muncă avantajos, în condițiile în care fetele erau vulnerabile, aveau o situație materială precară sau probleme familiale.

„Inculpatul i-a spus că o iubeşte şi că vrea să întemeieze o familie împreună. Îi vorbea foarte frumos, i-a trimis un buchet cu 187 trandafiri şi suma de 2.000 de euro, spunându-i că trandafirii reprezintă zilele până când va fi eliberat, după care va fi tot timpul cu ea” - rechizitoriul procurorilor.

Alt inculpat a convins o tânără că îşi doreşte un viitor comun cu ea şi s-au căsătorit în penitenciar. Ulterior a obținut de la aceasta diferite sume de bani, folosind, deseori, constrângerea psihică şi fizică: a agresat-o chiar şi în perioada în care se afla încarcerat, cu ocazia vizitelor.

Amenințări cu un cap de viţel aruncat în curte, peste gard, şi sânge pe casă

După liberare, coșmarul a continuat: „Inculpatul s-a dus la părinţii ei şi a aruncat în curte un cap de viţel şi sânge pe casă… L-a terorizat pe fratele persoanei vătămate în scopul de a o constrânge pe acesta să accepte o relaţie cu el”.

Un inculpat a racolat, pe Facebook, în februarie 2014, o fată care făcea videochat: „I-a spus că se află în penitenciar şi este întreţinut de două fete pe care le avea «la produs» în Germania, dintre care a rămas cu una. A asigurat-o că va ieşi din penitenciar şi nu va mai avea nicio treabă cu cele două tinere, întrucât «îşi va face viaţa» cu ea”, consemnează procurorii.

Membrii grupării îl înștiințau pe Tâmplaru cu privire la tinerele pe care le recrutau şi la locurile în care le transportau, solicitându-i aprobarea, susțin procurorii. De asemenea, liderul interlop colecta „taxe de protecţie”. Locotenenții săi i se adresau cu apelativul „naşu”, iar acesta le zicea „fini”.

Când „m-am însurat” înseamnă o nouă sursă de bani

De exemplu, unul dintre interlopii trimiși în judecată l-a sunat pe Tâmplaru și i-a transmis că „s-a însurat”, în sensul că a prins încă o „sursă” de bani. Un martor a auzit cum Tâmplaru i-a răspuns ceva în sensul „Bravo, finule, să fii sănătos, să-ţi fie de bine”.

O altă persoană vătămată a susţinut că, de câte ori mergea la petreceri organizate de Tâmplaru, era bătută şi i se luau banii. Îl consideră pe interlop „vinovatul moral pentru ce i s-a întâmplat: ştia că era bătută, torturată şi ameninţată de alt inculpat, care îi lua toţi banii, dar nu i-a păsat”.

Membrii grupării s-au autointitulat „Familia” sau „Frăţie adevărată” și erau specializați, în principal, în traficul de persoane, trafic de minori şi proxenetism, în secundar - în şantaj, consecinţă a plăţii unor taxe de protecţie, notează procurorii.

În timp, grupării i s-au alăturat Alex Bodi, fostul iubit al Biancăi Drăgușanu, și „Stripărul”. Cum Tâmplaru era nașul lui „Impresie”, „Motanu” și „Katana”, cel care avea chiar un tatuaj cu chipul „liderului”, Tâmplaru ajunsese să aibă în rețea 5 fini.

Sumele de bani obţinute de victime din practicarea prostituţiei erau luate în totalitate de membrii grupării.

O mare parte din sume ajungeau la Tâmplaru, iar el le-a investit în diverse imobile şi străinătate, ajungând să deţină mai multe case în județul Sibiu, dar şi un restaurant în Germania, la Offenbach.

Femeie îngropată de vie pentru că nu obținea „targetul” impus

Potrivit rechizitoriului, Flori, concubina lui Adrian Tâmplaru, a practicat prostituţia în perioada în care el se afla în detenţie, iar interlopul și-a terorizat iubita, care nu „producea” suficient pentru el: ar fi obligat-o să intre în groapă până la gât, într-o pădure, şi ar fi pus un „locotenent” să treacă cu maşina pe deasupra capul ei.

O tânără, victimă în dosar, a spus că a aflat aceste lucruri de un proxenet care se afla în penitenciar, în celulă cu Tâmplaru. Interlopul ordona telefonic unor persoane din anturaj cum să se procedeze cu femeia.

Flori avea „target” stabilit de Tâmplaru: să obţină zilnic 2.000 de euro din prostituție. Pe 3 septembrie 2012, interlopul a fost eliberat și, la scurt timp, a dus-o pe Flori pe străzile din Germania.

Nici Tâmplaru, nici Flori, cu care interlopul are doi copii, nu au dat declarații în cadrul anchetei.

Ce acuzații i se aduc lui Tâmplaru

În acest dosar, Tâmplaru e acuzat că:

  • în august 2008-februarie 2012, a constituit un grup infracţional organizat (pe care l-a coordonat) în scopul comiterii unor infracţiuni de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism;
  • în perioada 2007-2013, a recrutat-o pe Flori L. şi a exploatat-o sexual, prin constrângere, pentru practicarea prostituţiei în cluburi din Spania şi Germania;
  • în martie 2015, a adăpostit-o la Frankfurt pe Monica R., știind că aceasta urmează să fie obligată să se prostitueze.
  • în perioada 28.04.2019 - 11.11.2020, a deţinut, fără drept, pentru consum propriu, cocaină, drog de mare risc.

Tâmplaru are sechestru asigurător asupra acțiunilor și patrimoniului firmei care operează restaurantul din Offenbach, sechestru pe pensiunea din Rășinari, pe un apartament din Sibiu, pe terenul și pe imobilul din Sadu și are poprire pe conturi.

Peste 120 de persoane au fost audiate în dosar, iar 9 victime care s-au constituit în părți civile și cer despăgubiri de peste 1.200.000 de euro.

Dosarul este judecat la Tribunalul Gorj, iar Tâmplaru se află după gratii, la Craiova, din cauza unei alte condamnări.

foto: 123rf.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
MONDEN
Mona Segal alături de concurenți de la Asia Express 2026
Exclusiv
14:22
Mona Segall, detalii din culisele Asia Express 2026. Cine este echipa care a primit a doua șansă, după ce anul trecut a ratat startul
Cezar Ouatu si fetita lui
14:10
Cezar Ouatu a vorbit despre botezul fetiței sale, Serena. „Pentru mine contează creştinarea şi tot ce se întâmplă în acele momente”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
ExclusivInterviu
15:13
Mirela Zeța, dezvăluiri fără perdea despre trădare și minciună: „Dacă aș afla asta la propria nuntă, l-aș închide într-o cameră”
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
15:04
Vedeta de 45 de ani a născut în secret la un an de când a început o nouă relație. Alături de cine și-a refăcut viața după divorț
15:00
Andreea Esca, despre plecarea de la Știrile Pro TV. Ce spune prezentatoarea despre viitorul său în televiziune
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală