În acest fel, susțin judecătoarele, „s-a exprimat neechivoc intenția de a pune în discuția Plenului de azi revocarea conducerii Inspecției Judiciare ca urmare a raportului de audit, dar și a altor împrejurări de fapt exterioare acestuia”.

Cele cinci membre ale CSM subliniază că „articolul 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum şi numeroase decizii ale Curții Constituționale” le obligă să respecte dreptul la apărare al oricărei persoane vizate de o procedură de revocare, cu atât mai mult cu cât este vorba de funcții de conducere obținute prin parcurgerea unor proceduri de concurs.

Acestea explică faptul că un vot în majoritate în acest caz ar duce la încălcarea unui drept fundamental, metoda lor de a se feri de această situație fiind aceea de a nu asigura cvorumul.

„Dat fiind că nu este pentru prima dată când argumentul numărului majoritar al voturilor exprimate devine mai puternic decât cel al respectării legii, refuzăm ca prin asigurarea cvorumului de Plen să creăm astfel cadrul necesar pentru încălcarea unui drept fundamental”, se arată în comunicatul transmis de acestea.

Cele cinci judecătoare își asumă poziția luată miercuri pentru a apăra un principiu și își cer scuze față de colegii lezați de atitudinea lor.

 

„Ne-am asumat această poziție pentru a apăra un principiu, chiar dacă suntem conștienți de faptul că atitudinea noastră poate fi de natură să aducă atingere interesului unor persoane, inclusiv colegi magistrați, cărora le cerem, sincer, scuze.

Urmărește-ne pe Google News
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
GSP.RO
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
ȘOC! Porecla pe care a primit-o Carmen Iohannis după dineul NATO. Mulți au râs de soția președintelui
Playtech.ro
ȘOC! Porecla pe care a primit-o Carmen Iohannis după dineul NATO. Mulți au râs de soția președintelui
Reacția unui parior împătimit, după ce a aflat de impozitul de 40%: "Voi câştiga mai puţin decât am pariat"
Observatornews.ro
Reacția unui parior împătimit, după ce a aflat de impozitul de 40%: "Voi câştiga mai puţin decât am pariat"
Horoscop 1 iulie 2022. Capricornii primesc o mână de ajutor de mare preț de la cineva din familie, sub forma unei disponibilități
HOROSCOP
Horoscop 1 iulie 2022. Capricornii primesc o mână de ajutor de mare preț de la cineva din familie, sub forma unei disponibilități
În ce loc din România vrea gigantul Varta să deschidă o fabrică de un miliard de euro
Știrileprotv.ro
În ce loc din România vrea gigantul Varta să deschidă o fabrică de un miliard de euro
Decesul care a încremenit ţara! Cântăreaţa, găsită spânzurată, la câteva zile după un mesaj misterios: "Dacă mi se întâmplă ceva, ştiţi"
Orangesport.ro
Decesul care a încremenit ţara! Cântăreaţa, găsită spânzurată, la câteva zile după un mesaj misterios: "Dacă mi se întâmplă ceva, ştiţi"
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea