„Un asalt militar asupra Rafah ar constitui o escaladare intolerabilă, omorând mii de civili şi forţând alţi sute de mii să se refugieze”, a declarat Guterres presei, implorând autorităţile israeliene să nu lanseze o ofensivă.

O astfel de ofensivă „va avea un impact devastator asupra palestinienilor din Gaza şi repercusiuni grave asupra Cisiordaniei ocupate şi asupra întregii regiuni”, a adăugat el.

„Toţi membrii Consiliului de Securitate şi multe alte state şi-au exprimat în mod clar opoziţia faţă de o astfel de operaţiune. Le cer tuturor celor care au influenţă asupra Israelului să facă tot ce le stă în putere pentru a o împiedica”, a subliniat liderul ONU.

Avertismentul său vine după ce prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marţi că armata israeliană va intra „cu sau fără acord” în Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, pentru a elimina cele patru batalioane Hamas despre care spune că rămân în acea zonă.

Declaraţiile survin într-un moment în care Hamas studiază cea mai recentă propunere de armistiţiu din partea mediatorilor din Cairo, care are în vedere o încetare a focului de 40 de zile şi eliberarea a mii de prizonieri palestinieni în schimbul ostaticilor din Gaza, potrivit presei israeliene.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (4)
Avatar comentarii

Trandafir 01.05.2024, 14:44

Israelul este un stat terorist sustinut de SUA si UE.

Avatar comentarii

BONY 01.05.2024, 18:17

Dupa dezastrul pe care l-a facut Israelul in Gaza,reactia secretarului general al ONU este cam firava,de ochii lumii.

Avatar comentarii

CRH_RO 02.05.2024, 02:00

Daca comparam razboiul Rusiei cu Ucraina, versus ce face Israel sustinut de SUA, ce rezulta? Ca rusii au fost provocati, in timp ce zionistii fac genocid ca sa ocupe o tara si un popor care l-au adus la disperare zeci de ani.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.