Nu există niciun indiciu că Putin ar fi dispus să ajungă la un acord de pace, a declarat şeful serviciului de informaţii externe al Germaniei BND, Bruno Kahl, informează miercuri grupul media german Redaktionsnetzwerk Deutschland (RND).
În acest moment, Putin este preocupat să pună capăt conflictului „pe câmpul de luptă şi să obţină cât mai multe avantaje acolo pentru ca apoi să dicteze un acord de pace în condiţiile sale la un moment dat în viitor”, a spus şeful serviciilor secrete germane.
Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei la 24 februarie 2022.
Kahl a mai subliniat că Rusia este în continuare capabilă să trimită şi alţi soldaţi pe front. Din cei 300.000 mobilizaţi de Moscova în toamna anului trecut, unii erau încă în curs de pregătire, în timp ce alţii au fost deja trimişi pe front, a mai declarat el.
Rusia ar avea un „potenţial de mobilizare suplimentar” de „până la 1 milion de bărbaţi, dacă acest lucru era considerat necesar la Kremlin”, potrivit şefului informaţiilor germane.
În ciuda avantajului numeric al Rusiei, Ucraina este în continuare capabilă să se apere de forţele Moscovei foarte eficient, a spus Kahl.
Până acum, trupele ruse au reuşit să oprească înaintările surpriză din partea ucrainenilor. În schimb, Kahl a descris situaţia curentă de pe câmpul de luptă ca un război de tranşee, „un foarte crud, brutal război de uzură”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_31921a74dcc247a9a8f9ac004a80efd9.jpg)
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_728d1bec6fbbce9c8955ae421516fa90.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_4b879b8e794a65b43fc941e217c43188.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_707d925a06fd8c74f7fb97028fb2b30e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d98c6a359766b92b739beb7c07c2e55e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_4989fd904a46af7fb26c97815ef0a7dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_dd0f0167e9bf9b9b0882bc60db556f12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_0d74d3754878b5d5117d911fb9052f5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_1153cb652d0f9b25e06a79efc3418375.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_25f0ad9ac410d25bc353067a3cdb1485.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_34730a94a5462de3ea17eb17455b72bc.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.