Senatul a adoptat proiectul de lege care le dă voie fermierilor să demoleze construcții ilegale din jurul fermelor

 1 comentariu

Fermierii din România pot cere demolarea construcțiilor ilegale din jurul fermelor lor, conform unui proiect de lege adoptat de Senat pe 7 aprilie 2026. Legea permite inițierea procedurilor judiciare împotriva clădirilor neautorizate, pentru a preveni riscurile sanitare.

Fermierii pot demola contrucțiile ilegale

Proiectul modifică Legea 204/2008 privind protejarea fermelor și permite inițierea procedurilor judiciare pentru demolarea locuințelor sau altor construcții socio-economice ridicate ilegal în perimetrul exploatațiilor agricole.

„Deținătorii de exploatații agricole care funcționează legal și în perimetrul cărora s-au construit locuințe sau alte obiective socio-economice fără respectarea prevederilor legale vor putea iniția proceduri judiciare pentru demolarea acestora, cu scopul exclusiv de a preveni disconfortul și riscurile sanitare”, se arată în textul de lege, potrivit Digi 24.

Fonduri PAC pentru modernizarea fermelor agricole

Totodată, proiectul oferă fermierilor acces la fonduri europene prin Planul strategic PAC 2023-2027 pentru modernizarea și restructurarea fermelor comerciale sau familiale, indiferent dacă acestea sunt situate în intravilan sau extravilan.

Printre beneficiari se numără fermele de cabaline, ovine, caprine, taurine la îngrășat, vaci de lapte, păsări, porci, precum și centrele de colectare, abatoare, incubații și alte unități similare. În prezent, multe exploatații agricole sunt afectate de construcții ridicate fără respectarea zonelor de protecție sanitară.

În expunerea de motive a proiectului, se menționează că autoritățile locale emit frecvent autorizații de construcție în proximitatea fermelor, ignorând normele privind distanțele de siguranță. De asemenea, sunt semnalate cazuri în care construcțiile agricole situate la granița județelor nu sunt luate în considerare.

Proiectul a fost adoptat de Senat, urmând ca votul final să fie dat de Camera Deputaților.

Aproape 16 miliarde de euro, prin PAC 2023-2027

Planul Strategic (PS) PAC 2023-2027 al României, adoptat în decembrie 2022, prevede alocații totale de 15,83 miliarde de euro pentru fermierii români și agricultura românească.  Spre deosebire de perioadele de programare anterioare, acesta cuprinde instrumente de sprijin finanțate atât din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), cât și din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (politica de dezvoltare rurală). PS PAC prevede 89 de tipuri de intervenții, incluzând 51 de intervenții prin FEGA și 38 de intervenții prin FEADR, urmărindu-se mutarea accentului de la conformitate către rezultate și performanță, pentru a atinge obiectivele europene și naționale. 

Totodată, prin PS PAC a fost introdus un instrument de sprijin al fermierilor afectați de pierderi ale producției agricole prin care se acordă despăgubiri în caz de calamități.

În privința noului program, cele mai importante plăți au fost efectuate, până la data de 29 ianuarie 2026, pe capitolele bunăstarea animalelor – 257 de milioane de euro, susținerea fermierilor din zona montană – 200 de milioane de euro, instalarea tinerilor fermieri – 183 de milioane de euro, modernizarea infrastructurii de irigații – 53 de milioane de euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Nerasist 08.04.2026, 22:19

    Vorbim de fermieri care au otrăvit păsările, insectele, albinele, panza freateca pentru următorii 100 de ani? Avem o lege și pentru ei?

ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
11:13
Cum poți afla rapid dacă o poză, un video sau o piesă audio e făcută de AI: instrumentul gratuit lansat de Google
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește