Senatorii americani fac eforturi pentru a împiedica orice lider de la Casa Albă să retragă SUA din NATO

 3 comentarii
Arhiva foto

Astfel, atât senatorii democraţi, cât şi cei republicani din SUA şi-au reluat miercuri eforturile pentru a împiedica ieșirea SUA din NATO, printr-o decizie unilaterală a președintelui SUA, fără aprobarea prealabilă a Senatului american, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

„Preşedintele nu va suspenda, revoca, denunţa sau retrage Statele Unite din Tratatul Nord-Atlantic, încheiat pe 4 aprilie 1949 la Washington D.C., cu excepţia acordului Senatului, exprimat prin votul a două treimi în favoarea unei legi a Congresului", se arată într-un proiect de lege bipartizan susţinut, între alţii, de senatorul democrat Tim Kaine şi republicanul Marco Rubio.

Este vorba de un proiect care a mai fost adus în discuţie în mod repetat în ultimii ani, inclusiv în timpul fostului preşedinte republican Donald Trump, care îşi exprimase dorinţa ca SUA să iasă din NATO, notează Reuters.

Textul încă nu a fost adoptat de plenul Senatului american, dar un asistent al lui Kaine a menţionat că anul trecut a primit un sprijin bipartizan ferm în comisia pentru relaţii externe, iar acum, având în vedere războiul din Ucraina şi extinderea NATO, este de aşteptat ca el să beneficieze de mai multă susţinere decât oricând.

Actualul preşedinte american Joe Biden este şi el un puternic susţinător al NATO şi al extinderii acesteia şi cooperează cu alţi aliaţi, mai ales în ce priveşte răspunsul la invazia Rusiei din Ucraina.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Alamar13 13.07.2023, 04:33

    Din ce in ce mai multe voci si opinii in USA, incep sa se intrebe de ce Contribuabilul american subsidiaza apararea Europei. Acest fenomen, nu exista acum cativa ani , in USA , dar trendul este impotriva Globalistilor si Interventionistilor, si o redurgenta a Izolationismului(militar, nu economic). Astazi, o congress woman, a inaintat Congresului american, un proiect de lege, care cere presedintelui american sa inceapa procedurile de divort intre USA si NATO. Milioane de americani, cred ca america este abuzata de europeni, in special de tari precum tari bogate precum Germania si Franta. Din ce in ce mai multi americani si politicieni americani, cred ca este mai benefic intereselor americii, ca USA, sa paraseasca NATO, si in schimb, sa aiba acorduri si tratate de aparare Bilaterale.

  • Avatar comentarii

    Gabi1975. 13.07.2023, 13:47

    Foarte bine.

  • Avatar comentarii

    parpalache 13.07.2023, 18:04

    „Normal”!Doar„industriile”-cele care in realitate conduc SUA -vor mereu... razboi!(Dupa cum declara insuși...Eisenhover-când era președinte)!

ALTE ȘTIRI
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
16:41
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
15:01
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
16:52
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
16:05
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
17:21
O hartă falsă atribuită New York Times arată o Ucraină fără acces la mare. Cum este folosită în propaganda rusă
17:03
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
15:11
Trenul Kiev-Varșovia, lovit de o dronă rusească la doi kilometri de Polonia. Der Spiegel susține că Boris Johnson și mai mulți oficiali europeni ar fi fost în tren I VIDEO
17:00
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
TRENDING
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
16:00
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
14:46
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață de a mai intra și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Shutterstock
14:07
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț
Nasterea te face mama. Dr Ciprian Morariu si Aurelia Petre despre fenomenul cezarienelor. Foto arhiva personala
13:00
„Nașterea te face mamă, nu calea prin care naști”. Fenomenul cezarienelor în România: între decizia medicală, teama de durere și dorința de siguranță
Interior modern de bucătărie cu blat din lemn și ustensile de bucătărie pentru prepararea mâncărurilor, într-un apartament confortabil
12:30
Cum să îți organizezi bucătăria pentru a găti rapid și curat
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
15:00
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Aparate foto la reducere de Black Friday
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă