Cuprins:
Criticile lui Lavrov la adresa mentalității europene
Lavrov susține că Europa încearcă să submineze tendințele de schimbare a atitudinii față de conflictul ucrainean, care s-au manifestat în voturile din cadrul ONU. El afirmă că, drept răspuns, statele europene anunță noi pachete de ajutor militar pentru Kiev.
Ministrul rus acuză Europa de o mentalitate de tipul „sau cu noi, sau împotriva noastră”. Această atitudine, spune el, a caracterizat acțiunile europene în „pregătirea terenului pentru a rupe Ucraina de Rusia” și în alte conflicte.
„Acest tip de mentalitate are un efect foarte dăunător asupra oricărui proces”, a subliniat Lavrov, conform sursei citate.
Acuzații de instigare la conflict
Lavrov a criticat dur declarațiile unor lideri europeni. El a menționat în special afirmația prim-ministrului danez, Mette Frederiksen, care ar fi spus că „în situația actuală, pacea este mai rea decât războiul pentru Ucraina”.
„Prin urmare, rolul Europei în escaladarea crizelor și reputația pe care și-a câștigat-o în acest domeniu de-a lungul secolelor de dezvoltare umană rămân neschimbate. Europa incită Ucraina la continuarea acțiunilor militare”, a concluzionat ministrul rus de externe, potrivit TASS.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_6f1514ba0124c54f52ce8157b9af774c.jpg)
Declarațiile lui Lavrov reflectă poziția Moscovei, care acuză constant Occidentul de prelungirea conflictului din Ucraina prin sprijinul acordat Kievului.

DC2705 • 27.02.2025, 07:36
S-a supărat Larvov pentru că europenii încă mai prețuiesc ideea de libertate și nu sunt de acord să pună "batista pe țambal" din interese economice meschine, așa cum o fac "pragmaticii" americani mai nou. Au găsit terenul unde le converg interesele: UE. Pe unii îi deranjează blocul comunitar european pentru că nu-și pot extinde influența așa cum au mai avut-o, pe ceilalți îi deranjează că nu pot "negocia" tarife și convenții așa cum ar vrea mușchiul lor cu fiecare țară europeană în parte. Și unii și alții visează la fărâmițarea blocului european și lucrează cu mare sârg la treaba asta. Sper să nu se întâmple ce vor ei !
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_dc04e4043bfe24aab7dd9c781fc010ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f1151644557da39f84fae40212b79fd1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_af0c59904225d71ef15faaab11d3f33f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_d4520484ddf084e10d7da158a5f611a1.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_a20695f99c835f03267ac550f950ddd3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_9262cb220da9665332a12b7a96868828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3d3a74d6c89267c1d8db02f3f8bccb33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_45063146cd597b758e5a7075e6501c45.jpg)