Seria de proteste anti-Trump a început în mai mult țări. Mii de manifestanți au ieșit pe străzi

Comentează
Foto

Deși abia a fost „uns” în funcție, mii de australieni, dar și neozeelandezi și indieni, au dat startul sâmbătă seriei de manifestații împotriva lui Donald Trump prevăzute în cursul zilei în mai multe țări din întreaga lume și în SUA.

Mii de bărbați și femei au defilat la Sydney și Melbourne, în Australia, și la Wellington și Auckland, în Noua Zeelandă, și în India, în cadrul mult anunțatului  'Marș al femeilor' care protestează împotriva disprețului arătat cu regularitate față de femei de Donald Trump, care vineri a devenit noul președinte al SUA.

Manifestațiile ar urma să aibă punctul culminant la Washington, în această seară, unde circa 200.000 de persoane sunt așteptate pe marea esplanadă din fața Capitoliului, chiar locul unde miliardarul a fost învestit în funcție.

Acest 'Marș al femeilor', principala manifestație prevăzută pentru sâmbătă, își are originea într-un simplu apel postat pe Facebook care a devenit apoi viral. Apelul a fost făcut de o bunică, Teresa Shook, avocat retras care trăia până acum într-un liniștit anonimat în Hawaii, potrivit Agerpres.

Potrivit organizatorilor, circa 600 de manifestații ar urma să aibă loc sâmbătă în întreaga lume pentru a protesta împotriva afirmațiilor plin de dispreț sau de ură ale lui Trump față de femei, dar și față de imigranți, musulmani și numeroase țări străine.

Vineri, la Washington au avut loc mai multe manifestații, dintre care unele au degenerat în violențe, care s-au soldat cu 200 de arestări. Totuși, în Australia și Noua Zeelandă manifestațiile s-ar derulat într-o atmosferă calmă.

"Nu suntem îngrijorate doar pentru femei. Credem că numeroase persoane sunt amenințate de acest gen de măsuri ", a declarat una dintre organizatoarele marșului de la Sydney, Mindy Freiband.

E cel mai bătrân președinte

Donald Trump a devenit vineri  cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, preluând această funcție de la Barack Obama. Republicanul a depus jurământul în cadrul unei ceremonii care a  avut loc la Washington, în faţa clădirii Capitoliului, tradiţie ce datează încă de pe vremea lui  George Washington. La grandioasa ceremonie s-a adunat numai o treime din mulțimea care l-a aclamat pe Barack Obama în 2009, potrivit unui expert.

După ceremonia sa de învestire, excentricul miliardar a intrat în istorie ca cel mai în vârstă președinte ce ocupă această funcție.

Născut pe 14 iunie 1946, Trump a devenit cel mai în vârstă președinte american la data învestirii în funcție, având 70 de ani și 7 luni, mai mult decât oricare altul. Miliardarul va depăși astfel recordul deținut de republicanul Ronald Reagan, care 69 de ani  și 11 luni, când și-a început primul mandat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
MONDEN
Daniel Buzdugan, mesaj plin de durere după pierderea mamei sale. Sursă foto: Facebook /Daniel Buzdugan.
12 sept.
Mesajul emoționant transmis de Daniel Buzdugan după moartea mamei sale: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, șase ori...”
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
12 sept.
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
12 sept.
Ilie Bolojan anunță că nu demisionează: „Nu voi abandona țara”. Ce tip de guvern spune că ar vota PNL
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
12 sept.
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
Ultimele știri
12 sept.
Adolescent de 15 ani, salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
12 sept.
Superliga: Rapid, victorie pe final în Giulești: 2-1 cu FC Voluntari, golul decisiv venit în minutul 86
12 sept.
Filmul „Femeie necunoscută” de May el-Toukhy a câștigat marele premiu la Festivalul de Film de la Veneția
12 sept.
La Sankt Petersburg, litrul de benzină a depășit 7 euro. O rusoaică descrie calvarul de la cozi: „În față mai sunt 60 de mașini”
TRENDING
12 sept.
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
12 sept.
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
12 sept.
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
12 sept.
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
12 sept.
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
12 sept.
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
12 sept.
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
Doicești
12 sept.
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
12 sept.
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
12 sept.
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă