Evenimentul „Aeromania“ va avea loc pe aeroportul Alexandru Podgoreanu din Tuzla, în zilele de 13, 14 și 15 iulie. În cele trei zile, pasionații de aeronave au o ocazie unică de a fi în preajma avioanelor cu care se vor face acrobații, dar și a piloților celebri.
Organizatorii caută voluntari pentru cele trei zile cât ține evenimentul, iar în schimb promit distracție și scrisori de recomandare și de atestare a voluntariatului.
A treia zi de „Aeromania“, cea de duminică, este una destinată picnicului şi zborurilor de agrement, fiind denumită CHIC PICNIC. Părinţi, copii, bunici şi iubitori ai zborului indiferent de vârstă sunt invitaţi, începând cu orele 11.00, la Aeroportul Tuzla cu păturici, scaune şi umbreluţe, dar fără grătare – pentru a păstra atmosfera elegantă. Organizatorii show-ului aviatic spun că se poate veni cu preparate de acasă sau se pot cumpăra din zona de Food-court, unde sunt furnizorii autorizaţi.
“Cum s-a născut această idee? Ca răspuns la două întrebări: Dacă vrei să zbori, de ce să stai în sala de aşteptare pentru o îmbarcare în avion, când şederea ta se poate transforma într-un picnic foarte plăcut? Iar dacă vrei să îţi petreci duminica la iarbă verde, alături de prieteni, să asculţi muzică bună – de ce să nu vezi şi avioanele de aproape? Şi, pentru că toate acestea aveau nevoie de un nume, le-am spus chic picnic pe aeroport. Iar accesul este liber”, spune Cristina Mitchievici, event manager Aeromania.
Pentru iubitorii zborului, organizatorii au pregătit oferte promoţionale, începând de la 285 de lei/persoană/zbor. Biletele vor fi disponibile în curând în reţeaua bilete.ro, iar zborurile se pot face în ziua picnicului sau în orice altă zi stabilită de comun acord cu organizatorii.
Fotografiile sau filmările deasupra mării şi plajelor vor fi cu siguranţă amintiri memorabile în portofoliul personal sau pe reţelele de socializare.
Jurgis Kairys, Semin Öztürk, Iacării Acrobaţi, Aeroclubul României, Hawks of Romania, Forţele Aeriene Române ROAF, Forţele Navale Române NAVY, flota Regional Air Services, elicoptere şi paraşutişti.
Organizatorii au precizat că întreaga zonă destinată publicului va fi tratată împotriva căpușelor și a altor dăunători.
Citește și: REPORTAJ/O fetiță din Vaslui era legată cu lanțul de copac, arsă cu fierul de călcat și obligată să asiste la desfrâul mamei sale
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro