Zhang își dorea foarte tare să divorțeze de soția lui, care i-a spus însă că va semna actele de divorț doar dacă îi cumperă o mașină. Disperat să scape de aceasta, chinezul a făcut un gest șocant. Și-a luat fiul de doar cinci luni și a ieșit afară,  în frig, pe străzile orașului Linyi din estul Chinei, încercând să îl vândă unui străin.

chinez copil

Zhang stabilise să-și dea copilul unui bărbat pe care l-a găsit pe internet pe suma de 12.000 de dolari. Camerele de supraghere l-au surprins pe acesta în timp ce aștepta la intersecția dintre străzile, Jinyi și  Linyi San, în dimineața de 12 ianuarie. El  se afla acolo de 10 minute și părea nervos, în timp ce băiețelul,  care nu avea suficiente haine pe el,  a început să plângă din cauza frigului, ceea ce a tras atenția polițiștilor ce treceau prin zonă. Temându-se că bărbatul ar putea răni copilul, aceștia au decis să-l rețină pe Zhang și l-au dus la secție.

După interogatoriu, chinezul a recunoscut că și-a pus fiul la vânzare pe internet și un cumpărător s-a oferit să-i dea aproximativ 12.000 de dolari pe el, urmând să se  întâlnească  cu el în acea intersecție. Bărbatul le-a spus polițiștilor până și motivul care l-a determinat să facă acest lucru, însă cu toate acestea, el a fost arestat pentru trafic de ființe umane, o anchetă fiind demarată în acest caz.

Filmulețul cu Zhang în timp ce îl așteaptă pe cumpărătorul fiului său a ajuns pe internet și s-a viralizat pe rețeaua de socializare Weibo, unde a iscat numeroase controverse. „Copilul are un asemenea tată. Chiar dacă a fost salvat de data aceasta, probabil data viitoare chiar va fi vândut”, a scris un internaut. „Ai contribut doar cu sperma pentru conceperea lui. De ce crezi că te afli în situația în care îți permiți să-ți vinzi copilul”, a mai scris altul, în timp ce un utilizator condamnă indiferența și cruzimea acestuia: „El are o grămadă de haine pe el, în timp ce bebelușul e aproape dezbrăcat”.

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.