„Am hotărât să returnez mâine (n.red. azi, 11 iulie) distincţia pe care am primit-o din partea statului român – Ordinul Naţional pentru Merit. Având în vedere atitudinea şi poziţionarea publică a preşedintelui României, domnul Nicuşor-Daniel Dan, dar şi consecinţele acestora, îmi este imposibil să păstrez acest ordin”, a scris Vexler pe Facebook.

Președintele Federației Comunităților Evreiești din România a adăugat că, prin gestul lui Nicușor Dan, au fost compromise toate eforturile statului român după Revoluție pentru combaterea antisemitismului, dar și contribuția sa.

„Regret că printr-un astfel de gest al șefului statului sunt distruse, într-o bună măsură, toate eforturile făcute de statul român timp de peste 30 de ani. Eforturi la care am contribuit şi eu. În acest moment consider că strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură a devenit irelevantă şi ar trebui abrogată, împreună cu desfiinţarea Comitetului interministerial de monitorizare a implementării acestei strategii”, a subliniat Vexler.

Conform deputatului, sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Nicușor Dan „este aproape identică cu cea formulată de grupurile parlamentare ale Partidului S.O.S. România, Alianţei pentru Unirea Românilor şi Partidului Oamenilor Tineri”, dar „mult mai nocivă pentru întreaga societate”.

Silxiu Vexler a primit Ordinul Național pentru Merit în grad de Cavaler în octombrie 2020, de la fostul președinte Klaus Iohannis. Motivul a fost „activitatea deosebită în ceea ce privește reprezentarea cu cinste, dedicare și responsabilitate a comunității evreiești din România în Parlament”.

Precizările sale au venit după ce președintele Nicușor Dan a atacat la CCR legea care modifică OUG 31/2002 și Legea 157/2018 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de infracţiuni de genocid şi crime de război.

Printre argumente se numără dreptul la informație, accesul la cultură și la libertatea de exprimare a românilor, un exemplu concret fiind poeziile lui Mihai Eminescu, care ar fi interzise dacă s-ar promulga legea, așa cum a fost trimisă.

„De exemplu, publicistica lui Mihai Eminescu conţine idei şi concepţii xenofobe, inclusiv antisemite. Chiar şi poezia lui Mihai Eminescu conţine idei şi concepţii xenofobe, de exemplu, Scrisoarea a III-a. Este absolut neclar până la ce nivel prezenţa unor idei şi concepţii fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (în plus faţă de ambiguitatea de la punctul anterior) face dintr-un text un material cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob în sensul legii”, a explicat Administrația Prezidențială pe 10 iulie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (6)
Avatar comentarii

Moshu1 11.07.2025, 13:43

Inca o dovada ca exista oameni care nu inteleg ce citesc !! Presedintele a atacat legea pentru ca are un grad mare de ambiguitate si in timpul eventualelor procese ar putea permite interpretari care sa duca la necondamnarea unor vinovati,sau la condamnarea unor nevinovati !! Dar in Romania este mai simplu sa faci gesturi teatrale decit sa incereci sa gindesti logic !!

Avatar comentarii

Rahan5 11.07.2025, 14:37

Silviu Vexler: ,,.........prin gestul lui Nicușor Dan, au fost compromise toate eforturile statului român după Revoluție pentru combaterea antisemitismului". _Vexler face confuzie de termeni. Nu e vorba de ,,anti-semitism" ci de ,,anti-iudaism". Arabii palestinienii bombardati in Gaza sunt tot semiti. Si e clar ca Eminescu nu se refera la arabi.

Avatar comentarii

Alin.22 11.07.2025, 15:00

Eu propun să meargă înapoi în Israel țara are nevoie de oameni în armată ,iar el sta aici pe banii nostri

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.