Simona Halep a primit titlul de cetățean de onoare al orașului Călărași. Sportiva care domină de mai bine de un an ierarhia jucătoarelor de tenis din lume a primit titlul la o inițiativă a comunității aromânilor din județ.Ea a ajuns cu greu la sala de festivități "Barbu Știrbei" din pricina căderilor de zăpadă. Dar, când a ajuns acolo, s-a dezlănțuit.
Simona a fost invitată să danseze cu aromânii și n-a ezitat s-o facă. A primit chiar și un steag al comunității, cu o cruce în vârf. Simona a luat simbolul și a dansat cu el.
"Vă mulțumesc pentru distincție și îi mulțumesc familiei mele", a spus Simona, prezentă în Călărași alături de tatăl și unchiul ei.
În ultima perioadă, Simona a primit mai multe distincții. Ea a fost numită ambasador al Universității Ovidius din Constanța, pe care a și absolvit-o, iar apoi a primit distincția de Doctor Honoris Causa la Universitatea de Vest Timișoara.
VIDEO/ Şedinţa solemnă de Centenar, marcată de parlamentari cu jocuri pe telefon, poze şi muzică în căşti. Reacţia unui senator filmat distrându-se: "Aşa, şi?"ANALIZĂ/ De ce nu poate trece România la euro în 2024. Nu mai îndeplinim criteriile, nivelul de trai e departe, infrastructura, sănătatea și educația sunt la pământVIDEO / Îi lipsește televiziunea, dar se bucură de libertate. Dana Războiu: "E un lux să nu ai șef!"O italiancă a povestit vizita ei în România. Povestea ei a uimit-o pe o altă italiancă: "Vreau să mă mut acolo!"