Sindicaliştii din Ministerul Afacerilor Externe (MAE) au adresat miercuri o scrisoare deschisă ministrului Luminița Odobescu în care cer să fie explicate criteriile pe baza cărora medicul ginecolog Bianca Gavriliță, fostă deputată PSD, a fost numită în funcția de consul general al României la Bilbao, caz prezentat pe larg de Libertatea.
Cuprins:
În scrisoarea deschisă, citată de News.ro, grupa sindicală constituită la nivelul MAE, în cadrul Sindicatului SCUT pentru Administraţia Publică, solicită ca ministrul să facă publice următoarele informații:
Sindicaliștii acuză astfel „politizarea domeniului consular” prin această numire.
„Apartenenţa doamnei Gavriliţă la formaţiunea politică din care a demisionat «cu o săptămână înainte», după cum chiar domnia sa declară public în interviu, demonstrează indubitabil politizarea domeniului consular şi o sfidare grosolană la adresa tuturor profesioniştilor de carieră din instituţia pe care o conduceţi şi care încă se doreşte a fi de elită”, se precizează într-un comunicat transmis miercuri, 17 iulie, de Cartel Alfa.
De asemenea, sindicaliștii denunță „o umilire publică la adresa profesioniştilor din diplomaţie, profesionişti care şi-au clădit cariere în decursul timpului, cu restricţii, studii solide şi programe de formare continuă, examene şi concursuri multiple”.
Libertatea a relatat pe 12 iulie că Guvernul Ciolacu a aprobat în ședința din 4 iulie 2024 nouă hotărâri vizând desemnarea de consuli generali la diverse reprezentanțe diplomatice ale României, una dintre numiri fiind cea a Biancăi Miruna Gavriliță, fost manager al Spitalului de Psihiatrie Jebel (județul Timiș), în prezent medic ginecolog la Maternitatea Bega din Timișoara.
Pentru numirea într-o funcție de consul este obligatoriu ca persoana în cauză să nu fie membră a vreunui partid politic.
„Am demisia dată cu o săptămână înainte de a mă înscrie. Am demisionat atât din funcția de președinte (n.r. - al organizației de femei a PSD Timiș), cât și din funcția de membru (n.r. - al PSD). Știam că trebuie să renunț”, a declarat Gavriliță pentru Libertatea.
Bianca Gavriliță provine dintr-o familie cu tată iordanian și mamă româncă, este vorbitoare de arabă și engleză, dar nu vorbește limba spaniolă, însă nu consideră că acesta este un impediment pentru exercitarea noii sale funcții, precizând că spaniola este „o limbă destul de apropiată și se poate învăța destul de repede”.
„Eu înțeleg destul de bine, dar nu pot spune că sunt vorbitoare, neavând niciun curs oficial. Intenționez să fac un curs de limba spaniolă pentru a fi cât mai aproape”, a mai spus Bianca Gavriliță.
De asemenea, aceasta a declarat că, din punctul său de vedere, „este o foarte mare legătură” între medicină și diplomație „pentru că atât medicina, cât și postura aceasta de consul general presupun să lucrezi cu oamenii și cu nevoile lor, să știi să le gestionezi emoțiile, sentimentele, nevoile”.
„Și în medicină, și în activitatea consulară ai de-a face cu oameni care au diferite probleme. Dacă știi să gestionezi această relație, putem spune că acesta este punctul de legătură. Până la urmă este o chestiune de management”, a mai spus Bianca Gavriliță în discuția cu Libertatea.
HOPAHPO 17.07.2024, 17:50
Politizarea consulatelor este o procedura foarte des intalnita in Romania . Putem spune ca un procent de 98% din consuli si personal consular vin din anturajuj politic . Ne intrebam care este rostul persoanelor care au studiat ani de zile si inca se perfectioneaza ai acest domeniu , daca politizarea consulara si diplomatica se face pe criterii politice . Medicul avansat in functia de consul nu are habar de diplomatie , a facut niste cursuri de cateva saptamani si crede ca o sa si deschida un cabinet ginecologic in Bilbao -Spania . Nici macar nu stie numarul romanilor care traiesc in Bilbao . Daca se uita pe saitul administratie comunitatii teritoriale , vedea ca doar 17000 de romani sunt inscrisi in registru . Vedem ca in Romania totul este politizat si daca nu faci parte dintr un partid , este foarte greu sa aveansezi .
Boro67 17.07.2024, 18:24
Vaca nu e găină, maneaua nu e rock, podul nu e podea și nici ginecologia nu e diplomație. Rușine. Ați cocalarizat Romania.
Lecoqsportif 17.07.2024, 19:15
Unde erau sindicaliștii cand l-au numit pe cititorul de prompter Andrei Zaharescu consul in Africa de sud?
TZTZ 17.07.2024, 19:18
Serios? Este prima numire politica in sistemul diplomatiei romanesti? Pana acum totul a fost perfect si sistemul diplomtic si consular roman era "one of a kind" si acum sindicatul - nici nu stiam ca exista asa ceva - s-a autoseziat referitor la acest lucru...Pe bune?
ParaschivTacutul 17.07.2024, 23:35
" Profesioniștii " care ne- au băgat în Schenghen ? A,scuze, mi-am amintit, aia sunt din Croația.