„Zăpada umedă îngheață crengile copacilor și acestea se sparg, întrerupând astfel curentul. Rezultatul este că în acest moment avem peste 1.000 de localități fără electricitate. Este ceva ce ar fi putut fi prevăzut, dar nu există nicio modalitate de a-l preveni”, a spus Denkov.

„Înțeleg dorința tuturor ca lucrurile să se rezolve rapid, dar rapid în acest caz înseamnă că echipele disponibile au suficient timp pentru a putea repara toate daunele, iar la sursele de alimentare sunt sute de echipe, la fel pentru a putea curăța toate drumurile”, a adăugat premierul.

Circulația este dificilă aproape în toată Bulgaria, iar în zona de nord-est, la granița cu România, condițiile meteo sunt extreme. Sunt vijelii și ninge, motiv pentru care în multe zone secțiuni de drum sunt închise, pentru a fi curățate. Poliția face apel să se călătorească doar în cazuri extreme.

Mai multe șosele din zonele montane au fost închise, iar în capitala Sofia vijelia a rupt și a doborât peste 100 de copaci.

În regiunea Ruse, stratul de zăpadă măsoară între 30 și 42 cm, conform RuseMedia, majoritatea drumurilor fiind închise. Din cauza restricțiilor, autoritățile bulgare au interzis intrarea în țară a camioanelor, pe la punctul de frontieră Giurgiu-Ruse.

Republica Macedonia de Nord a închis punctul de trecere a frontierei Güeshevo, la granița sa cu Bulgaria, din cauza condițiilor meteorologice înrăutățite și a deszăpezirii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (12)
Avatar comentarii

Alex.59 26.11.2023, 19:50

Iarna-i grea, omătu-i mare..! ❄️?️?️?️❄️

Avatar comentarii

Richardxyz13 26.11.2023, 20:48

Asa merită tot poporul. Chiar mai rau. Sa înghețe deabinelea. Dacă le pune parazăpezi, rumanii le fura. Dacă le pune orice, ca să-i ajute, ei fura tot. Popor de hoți mărunți și primitivi, cu mentalitate de trib

Avatar comentarii

Aura1 27.11.2023, 06:56

Iarnă grea și probleme și la alții, nu doar la noi...a venit în forță...

Vezi toate comentariile (12)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.