În ciuda rugăciunilor părinţilor, trupul lui Andrei Cobuz, olimpicul de 18 ani dispărut la începutul acestei luni din Bacău, a fost găsit sâmbătă în lacul Lilieci, de lângă oraş.
Deşi nici o persoană din jurul său nu credea că tânărul ar avea de ce să îşi dorească moartea, oamenii legii au aflat că, în ziua dispariţiei, Andrei a plecat de acasă hotărât să încheie legăturile cu viaţa.
Se pare că băiatul de 18 ani, un as în informatică şi matematică, şi-a îndesat în rucsac ganterele folosite pentru exerciţii fizice pentru a fi sigur că trupul său va fi tras pe fundul apei.

Trupul, descoperit de un paznic

De altfel, poliţiştii reuşiseră să îi localizeze telefonul la scurt timp de la dispariţie, iar ultimul semnal fusese înregistrat în ziua plecării de acasă, din aceeaşi zonă în care, sâmbătă dimineaţă, paznicul de la o fabrică din zonă i-a văzut trupul plutind în apă.
La necropsie, medicii legişti au confirmat că decesul s-a produs prin înec şi că nu sunt suspiciuni asupra cauzei morţii elevului de 18 ani. Devastaţi de vestea morţii fiului lor cel mare, părinţii caută acum putere pentru a-l conduce pe ultimul drum.

Dezvăluirile lui Giovanni Becali din spatele gratiilor: „La închisoare eram ...
PARTENERI - GSP.RO
Dezvăluirile lui Giovanni Becali din spatele gratiilor: „La închisoare eram ...
S-a aflat TOT! De ce a fost ucis Emi Pian. Nu din cauza unei datorii la barbut. Ce s-a întâmplat în Ploiești
PARTENERI - PLAYTECH.RO
S-a aflat TOT! De ce a fost ucis Emi Pian. Nu din cauza unei datorii la barbut. Ce s-a întâmplat în Ploiești
Horoscop 13 august 2020. Capricornii aplică o lovitură gravă unei relații cu cineva din interiorul familiei
HOROSCOP
Horoscop 13 august 2020. Capricornii aplică o lovitură gravă unei relații cu cineva din interiorul familiei
RECOMANDĂRI