Pădurile virgine ale României au declanșat un război în Parlament. Riscăm declanşarea unei proceduri de infringement

Comentează

Sub pretextul că vrea să dezvolte comunităţile locale, senatorul PSD Emanoil Savin, fost primar al Buşteniului, a promovat un proiect de lege care va distruge pădurile virgine şi ariile protejate. USR şi ONG-urile pentru protecţia mediului încearcă să blocheze legea care a trecut deja de Senat.

Proiectul a fost semnat de mai mulţi parlamentari de la PSD, ALDE, UDMR şi chiar PMP. Documentul este asumat de senatorul PSD Emanoil Savin, fost primar al Buşteniului, a cărui familie are în proprietate mai multe terenuri pe Valea Prahovei.

”România riscă declanșarea de către Comisia Europeană a unei proceduri de infringement”, spun despre acest proiect de lege reprezentanții Agent Green, ONG al ecologiștilor.

Forma adoptată de Senat a proiectului de lege privind modificarea și completarea legii 51, contine la articolul 5, (alin 16), o serie de prevederi care contravin legislației naționale și comunitare de mediu, spun reprentanții verzilor. Acest aliniat introduce unele excepții și derogari de la prevederile legale aflate în vigoare, excepții care, odată aplicate, vor avea un impact semnificativ asupra mediului.

“Art. 5 alin (16) - Scoaterea definitivă şi ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional necesare realizării, dezvoltării, întreţinerii şi modernizării sistemelor de utilităţi publice, prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-c), în vederea asigurării securității și sănătății oamenilor și animalelor,  este permisă inclusiv pentru suprafeţele cuprinse în zona de protecţie strictă, zona de protecţie integrală şi zona de conservare durabilă a ariilor naturale protejate, rezervații naturale, precum şi pentru suprafeţele incluse în Catalogul naţional al pădurilor virgine şi cvasivirgine din România ori care întrunesc criteriile şi indicatorii pentru includerea în Catalogul naţional al pădurilor virgine şi cvasivirgine din România".

În Retezat, arie protejată, există proiect de ”eoliene”

Legea, care are o pagină, a trecut de Senat și este în Camera Deputaților. Ecologiștii spun că adoptarea ei este împotriva intereselor naționale: ”România riscă declanșarea de către Comisia Europeană a unei proceduri de infringement”.

Practic, este o lege cu dedicație. Cineva vrea să construiască ceva în spațiile protejate, cred ecologiștii. Pădurile protejate nu reprezintă mai mult de 2% din fondul forestier național și este puțin probabil că dezvoltarea localităților se împiedică exact în aceste păduri.

Ar putea fi la mijloc o pârtie de schi, sau o linie de electricitate pentru eoliene…

În paranteză trebuie spus că există în acest moment în România, o multitudine de proiecte pentru parcuri eoliene pe vîrfuri de munte, despre care știe foarte puțină lume. În Gorjul de vest, de exemplu a fost lățit un drum forestier, pe motiv de utilitate publică, pentru ca marile componete ale eolienelor să poată fi ridicate pe munte. În Retezat! Proiectul este în derulare.

Pe de altă parte, legislația este și ea de partea celor care au pus gând rău ariilor protejate.

Nu mai răspunde nimeni de pădurile virgine

”În acest moment administrarea pădurilor virgine este împărțită între Ministerul Apelor și Ministerul Mediului. Bâlbele legislative au dus la situația în care practic nu mai răspunde nimeni de ele. Dacă tai ilegal lemne dintr-o pădure virgină este același lucru cu tăiatul ilegal din orice fond forestier”, ne-a spus doctor inginer Marian Drăgoi, profesor la Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava.

”Prin votarea și adoptarea acestui proiect de lege, în forma în care a fost redactat articolul 5, aliniatul 16,România riscă declanșarea de către Comisia Europeană a unei proceduri de infringement, care se poate materializa în amenzi de milioane de euro annual”, au spus pentru Libertatea reprezentanții Agent Green.

REPORTAJ/Drama copiilor din Bacău transformați în sclavi de bunică și doi unchi. Au îndurat foame, frig, bătăi și abuzuri sexuale

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Colaj Dumitru Busna, un roman cautat pentru un jaf // Sigla Interpol Red-notice
08:10
Un român aflat pe lista „Red Notice” a Interpol a fost găsit pe un șantier din Marea Britanie: „Nu s-a întors nici măcar pentru a-și vedea copiii”
Protest fermieri Piata Victoriei - 15-septembrie-2026-Dumitru-Angelescu
06:42
47 de persoane au ajuns la Poliție după protestul fermierilor din Piața Victoriei
MONDEN
Phoebe Bridgers a apărut cu păr pe picioare și pete de transpirație la Festivalul de Film de la Veneția
09:36
Apariție neașteptată la Festivalul de Film de la Veneția. Celebra actriță nu și-a ascuns părul de pe picioare și nici petele de transpirație
Cheloo si Mihai Ban au primit biletul spre China la Asia Express 2026
09:30
Reacția lui Cheloo atunci când a câștigat imunitatea și biletul spre China, la „Asia Express” 2026. „Abia atunci am descoperit”
POLITIC
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea afirmă că un guvern cu AUR nu mai este un scenariu extrem pentru România. Sursă foto: Facebook /Dragoș Benea..
15 sept.
Europarlamentarul PSD Dragoș Benea vrea guvern cu AUR: „N-ar fi ceva atât de dramatic”
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Ultimele știri
10:18
Ursula von der Leyen, discurs despre Starea Uniunii Europene. Ce plan are pentru Europa
10:13
Imagini emoționante cu Maluma și cel de-al doilea copil al său. Susana Gomez a născut un băiețel. Ce nume au ales pentru micuț
10:01
Tot ce s-a întâmplat și s-a spus după protestul violent al fermierilor din Piața Victoriei. Cine au fost de fapt agitatorii și ce au descoperit jandarmii în imagini
Exclusiv
10:00
Dosarul devalizării celei mai mari fabrici de contoare din România. Schimbare radicală în urma deciziei Tribunalului Timiș: „Nu merg la pușcărie, dar lasă deschisă calea despăgubirilor”
TRENDING
InterviuExclusiv
07:00
Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre din NATO: „Rusia atacă în mod clar suveranitatea României. Trebuie plecat de la premisa că vor ataca tot, mai ales infrastructura cibernetică”
15 sept.
Noi îmbrânceli la protestul fermierilor din fața Guvernului. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat în ambele sensuri
15 sept.
În anii ’80, 28 de măgari sălbatici au fost eliberați în deșertul Negev din Israel. Astăzi, după mai bine de 40 de ani, există sute de exemplare
15 sept.
Horoscop 16 septembrie 2026. Leii pot descoperi o nouă dimensiune, mai profundă, a conexiunii pe care o au cu partenerul de cuplu
Președintele companiei l-a concediat pe un angajat, ii da un plic alb, pe birou, in timp ce acesta semneaza actele
09:49
Ce a căutat președintele unei companii pe Google înainte să-și concedieze directorul financiar
Mașini sub Admiralty Arch, Londra, Anglia, transformat acum în hotelul Admiral’s Mess.
09:16
Clădirea istorică din Londra unde a locuit Winston Churchill și care l-a inspirat pe creatorul lui James Bond va deveni hotel de lux
Un cărucior metalic de bagaje aflat într-un terminal de aeroport, încărcat cu două valize și o pălărie
15 sept.
10 cele mai rele aeroporturi din lume dezvăluite de călători frecvenți: „Am pierdut numeroase zboruri”
Peste 100 de câini și 20 de pisici au fost salvați de autorități dintr-o „casă a ororilor”, după moartea proprietarului. Sursă foto: Facebook /Le Cœur sur la Patte 85.
15 sept.
100 de câini și 20 de pisici, salvați din „casa ororilor” după moartea proprietarului. Multe animale erau bolnave
Meghan Markle și Prințul Harry s-au întors în Marea Britanie. Sursă foto:Profimedia
15 sept.
Meghan Markle și prințul Harry și-au retras copiii de la școală după doar două zile: motivul din spatele deciziei radicale
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un polițist de frontieră verifică actele unui șofer, noaptea, usa soferului este deschisă
06:24
Un șofer român a încercat să intre în țară cu o mașină cu numere de Irlanda, însă a fost dus direct la sediul de Poliție
Doi medici, costumati in halate cu bonete si masti, care opereaza in sala de operatie
15 sept.
Diplomele medicilor și arhitecților ar putea fi recunoscute automat în UE. Ce schimbări majore pe piața muncii pregătește Bruxelles-ul
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
15 sept.
Jurnaliști Realitatea Plus, Digi24 și Snoop, agresați la protestul din Piața Victoriei. Un cameraman a ajuns la spital
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
15 sept.
Nou mesaj transmis de Ilie Bolojan, după violențele de la protestele din Piața Victoriei: „Societatea e prinsă între crize suprapuse care par că nu se mai termină”
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?