Un șofer din Petroșani a murit luni după ce maşina pe care o conducea a intrat într-un cap de pod şi s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului. Bărbatul de 52 de ani nu a putut fi salvat de echipajele de urgență.
Accidentul a avut loc luni pe DN 66 Simeria - Petroşani, în localitatea Băniţa. Poliţiştii au constatat că şoferul maşinii nu a adaptat viteza într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde s-a lovit de capul de pod, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Carla Strujan, potrivit Agerpres.
„În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală", a precizat Carla Strujan.