Incidentul a avut loc luni, 23 martie 2026, după ce vehiculul nu a putut trece pe sub un pod din cauza înălțimii sale de 4,70 metri.

Șoferul nu avea autorizația specială necesară pentru acest tip de transport.

Poliția a fost alertată în jurul orei 3.15, când șoferul, în vârstă de 37 de ani, a parcat camionul pe banda de urgență, între nodurile Crailsheim și Wolpertshausen, după ce a realizat că podul din zonă îi bloca drumul. 

Pentru a rezolva situația, autoritățile au închis complet autostrada, iar camionul a fost condus în marșarier, sub escortă polițienească, până la o parcare din apropiere. Închiderea a durat aproximativ nouă ore, până marți în jurul orei 5 dimineața. În acest timp, transportul a fost escortat de poliție în mers înapoi până la zona de odihnă Reußenberg.

Transportul greu a fost oprit deoarece nu avea permisiunea necesară și nu putea continua pe traseu. Acum, vehiculul rămâne blocat până la rezolvarea situației, au precizat reprezentanții poliției.

Pentru transporturile grele, legislația germană impune obținerea unei autorizații speciale care să includă un traseu aprobat de toate administrațiile județene implicate.

În acest caz însă, chiar și cu autorizație, traseul inițial nu este practicabil, deoarece încărcătura, o presă de aluminiu, depășește limita de înălțime a podului.

Autoritățile investighează acum circumstanțele incidentului. Camionul va putea continua drumul doar după stabilirea unui traseu alternativ și emiterea documentelor necesare. 

Între timp, traficul pe autostrada A6 a revenit la normal, însă evenimentul a generat întârzieri semnificative pentru ceilalți participanți la trafic.

Luna trecută, un camion românesc s-a răsturnat pe autostrada A1 din Germania.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.