Șoferii de camion care transportă mărfuri nu au obligația de a le descărca sau încărca

 3 comentarii
Un șofer de camion încarcă cutii cu marfă într-un camion comercial

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect de lege care interzice obligarea conducătorilor auto din transportul rutier de mărfuri să efectueze operațiuni de încărcare sau descărcare a mărfurilor transportate, potrivit Agerpres.

Măsura vizează transportul rutier contra cost de mărfuri cu vehicule ce au o masă maximă autorizată mai mare de 12,5 tone.

Potrivit actului normativ, „prezenta lege are ca obiect reglementarea obligațiilor privind desfășurarea activităților de încărcare și descărcare a mărfurilor, suporturilor sau ambalajelor deplasate în transportul rutier contra cost de mărfuri cu vehicule ce au o masă maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, precum și stabilirea responsabilităților ce revin transportatorilor, furnizorilor, beneficiarilor și intermediarilor transporturilor rutiere cu privire la aceste activități”.

De asemenea, șoferii nu pot fi constrânși de beneficiarul transportului, furnizorul mărfurilor, intermediari sau reprezentanți ai acestora să efectueze operațiuni de descărcare sau încărcare a mărfurilor, suporturilor sau ambalajelor, prevede un alt amendament.

Există însă și excepții prevăzute în lege.

Concret, șoferii pot efectua operațiuni de descărcare a mărfurilor exclusiv în cazul transporturilor specializate, atunci când natura transportului impune acest lucru, iar contractele de muncă sau actele adiționale la acestea încheiate cu propriul angajator prevăd această posibilitate.

Totodată, „nu constituie contravenție situația în care conducătorul auto își exprimă consimțământul expres, în formă scrisă, pentru efectuarea operațiunilor de încărcare sau descărcare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, cu modificările și completările ulterioare”.

Nerespectarea noilor prevederi va fi sancționată cu amenzi cuprinse între 5.000 de lei și 20.000 de lei pentru beneficiarii transportului, furnizorii mărfurilor sau intermediari, respectiv între 10.000 de lei și 20.000 de lei pentru transportatori.

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor vor fi realizate de personalul împuternicit al Inspecției Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, precum și de personalul ISCTR.

Acum, proiectul de lege va intra în faza de promulgare. Legea va fi trimisă președintelui și abia după ce va fi publicată în Monitorul Oficial ea va intra în vigoare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Goliat22 28.05.2026, 13:39

    Eu ca si client nu sunt avizat nici iscir nici protecția muncii să descarc un camion.El este obligat să o descarce și de acolo este problema mea. Nu descarcă , poate pleca iar firma va plăti daune către client.

    • Avatar comentarii

      Flesh 31.05.2026, 22:09

      Goliat22 Tu ca și babuin idiot, nu ne interesează ca nu ești avizat șoferul doar îți duce marfa și atât dar tu te ai născut prost, și ai pretenția ca șoferul e la dispoziția ta să ți descarce el marfa.

  • Avatar comentarii

    danciuche 28.05.2026, 14:15

    in occident, soferul face toata munca; camionul are o mini macara si soferul o manevreaza prin butoane , descarca marfa in marja de greutate admisa; evident, responsabilitatea incarcarii este a furnizorului iar aranjamentul in camion este responsabilitatea SOFERULUI IN MASURA IN CARE GREUTATILE SUNT CLAR SPECIFICATE; nu inteleg la ce se refera legea, fiindca de fapt legiuitorul ar trebui sa stabileasca cadrul legal al cimpaniilor livratoare in sensul asta; dar in romania totul se face pe sarite si in fuga calului, de aia sunt mii de legi in log sa fie totul simplificat si foarte clar dar asa e prostia si incompetenta, incurca lucrurile

  • Avatar comentarii

    PEOSPEED 30.05.2026, 08:38

    Foarte bună legea. De ce trebuie să încarce, descarce șoferul marfa?, Gândiți-vă dacă are într-o zi 2-3 astfel de operațiuni, nu este robot ci șofer. Chiar dacă este plătit separat pentru munca asta , nu poate fi autorizat să descarce cu anumite utilaje ex ( lize electrice) Dacă se produc pagube la marfă sau depozit, cine suportă pagubele?sigur cel care descarcă. Firmele , depozitele trebuie să aibă oameni care să descarce, încarce marfa.

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:54
Aglomerație pe „Magistrala corporatiștilor” M2: șapte trenuri de metrou intră în revizie, marți, 8 septembrie
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!