Soț și soție, morți într-un accident în Bistrița | Trei copii au rămas fără părinți

Comentează

Accident cumplit, în această dimineață, în localitatea bistrițeană Susenii Bârgăului, unde un cuplu de tineri a pierit. Un adolescent care se afla cu ei în mașină a scăpat ca prin minune, după ce mașina a ieșit de pe carosabil, a rupt un parapet și un stâlp și a ajuns cu roțile în sus în gospodăria unei femei.

Cele trei persoane din mașina implicată în accident plecaseră din Prundu Bârgăului și se îndreptau spre Bistrița, când șoferul a pierdut controlul volanului, a rupt un parapet și un stâlp de curent, aterizând apoi cu roțile în sus, într-un șanț și pe un gard, scrie Bistriteanul.ro.

Adolescentul aflat în mașină a reușit să iasă din mormanul de fiare și să sune la 112 pentru a cere ajutor. Trezită de o bubuitură puternică femeia care locuia în casa situată lângă locul accidentului a ieșit și ea din casă, șocată de întâmplare, pentru a ajuta cu ce poate.

Pompierii de la descarcerare, ajunși la fața locului, au asigurat mașina care era într-o poziție instabilă și au început să extragă din autoturism cele două victime.

Nu a adaptat viteza la condițiile de drum

Din păcate, la sosirea echipajelor medicale, atât șoferul cât și pasagerul din dreapta erau morți. Cei doi tineri decedați, soț și soție, lucrau în străinătate și locuiau în Prundu Bârgăului. Pe aceștia îi așteptau acasă trei copii - două fetițe de 2 și 4 ani, și o altă copilă de 12 ani, din prima căsătorie a femeii. Adolescentul de 16 ani aflat pe bancheta din spate era un vecin de-al celor doi.

Polițiștii spun că accidentul s-a petrecut din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum. ”Un șofer care circula pe ruta Suceava - Bistrița, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul, a rupt un parapet de protecție și s-a răsturnat în curtea unui imobil. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto și a pasagerei aflată pe bancheta din față a autoturismului. În cauză s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și pentru vătămare corporală din culpă urmând a se da soluție legală prin Parchet”, a declarat Viorel Murariu, de la Serviciul Rutier Bistrița.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
MONDEN
Andra si Eva
11:13
Andra, prima reacție după ce Eva a început filmările pentru noul serial de la PRO TV: „Suntem oficial colege"
Florin Cazacu, primarul municipiului Brad, alături de Selly, după filmările pentru „Fugiți de acasă” | sursa foto: Facebook
10:56
Selly a semnat cu PRO TV. Aduce un fel de „Asia Express de România” pe VOYO: „Un mare pas înainte”. Cine sunt concurenții
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
12:16
Cum a rămas un avion de pasageri uriaș blocat sub un pod, lângă București
11:49
„Vocea României” 9 octombrie 2026. Tânăra care a primit Golden Buzz la Britain's Got Talent! urcă pe scenă. „M-am îndrăgostit teribil”
11:46
Chinezii se bat pe un SUV lansat de Xiaomi. Gama Sky Nomad are 70.000 de comenzi
11:41
În 2000, un profesor american i-a dat 5.000 de dolari unei femei care planta copaci în deșert. După 26 de ani, a găsit o pădure cu 50.000 de arbori, unii înalți de peste 9 metri: „Mi-am ținut promisiunea”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026.
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...