FOTO | Soția lui «El Chapo» se pozează în bikini, la plajă, în timp ce soțul ei își așteaptă condamnarea

Comentează

În timp ce soțul ei își așteaptă pedeapsa într-o închisoare de maximă securitate din New York, fosta regină a frumuseții Emma Coronel Aispuro, soția lui “El Chapo”, își arată formele voluptuoase pe Instagram, într-o fotografie incendiară făcută la plajă. 

Soția lui Joaquin “El Chapo" Guzman este deseori fotografiată în haine care să-i arate formele. Totodată, ea își mai accesorizează ținutele cu bijuterii sau genți foarte scumpe, scrie The Sun.

“El Chapo” s-a îndrăgostit de Emma Coronel la vârsta de 47 de ani, în timp ce aceasta era cu 30 de ani mai tânără. La 29 de ani, Emma are deja gemene cu regele drogurilor, pe care le-a născut în 2011. Fetițele au primit cetățenie americană pentru că s-au născut într-un spital din Los Angeles.

Luna trecută, Emma s-a pozat cu un teanc de bani la petrecerea dată cu ocazia zilei de naștere a fiicelor sale.

“Povestea este ireală. Se laudă peste tot cu bogăția ei", spune un agent antidrog din SUA.

“El Chapo” este considerat unul dintre cei mai de temut traficanți de droguri și a fost acuzat de uciderea a mii de oameni în timp ce strângea miliarde de dolari din vânzări de cocaină.

Procesul său va începe în luna noiembrie, într-un tribunal din Brooklyn, New York.

FOTO: INSTAGRAM

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
MONDEN
Bonfire fete la „Insula Iubirii” 2026
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
Ilinca Vandici
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
14:19
Euro și dolarul american, în scădere în raport cu leul. Cursul BNR, vineri, 9 octombrie 2026
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
14:08
Ce condimente se pun la murături?
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026.
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...