Soția unui fost politician din Botoșani a fost găsită moartă. Femeia, în vârstă de 46 de ani, care ar fi fost găsită fără suflare pe o canapea, este căsătorită cu Ovidiu Luca, fostul consilier din partea PNL. Medicii chemați de urgență n-au putut s-o mai salveze.
Alarma a fost dată, luni dimineață, după ce rudele au semnalat moartea la 112, scrie Botoșăneanul. Elena Luca, soția lui Ovidiu Luca, fostul consilier local din partea PNL, ar fi fost găsită, fără suflare, pe o canapea.
Medicii de la Ambulanță nu au putut face nimic pentru a o salva. Trupul femeii, în vârstă de 46 de ani, a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Botoșani, unde va fi efectuată necropsia în vederea stabilirii cauzelor morții.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili motivul decesului.