Singurele femei care mai pot merge la serviciu după ce talibanii au preluat controlul țării sunt cele care au sarcini ce nu pot fi îndeplinite de bărbați. Celorlalte li s-a recomandat ca deocamdată să rămână acasă. Asta înseamnă că printre puținele munci pe care le mai pot face femeile în cadrul municipalității de la Kabul este curățarea toaletelor.

Sute de femei au rămas astfel fără loc de muncă. Asta în condițiile în care, potrivit anunțului lui Hamdullah Nohmani, municipalitatea din Kabul are 2.930 de angajați dintre care 27% sunt femei.

„Inițial le-am permis tuturor să se prezente la serviciu pentru a-și îndeplini îndatoririle, dar apoi Emiratul Islamic a decis că este necesar ca pentru ceva timp munca lor să se oprească. (…) Atunci le-am permis să vină la serviciu doar femeilor de care aveam nevoie, adică pentru munci pe care bărbații nu le pot face… De exemplu, există toalete publice pentru femei în bazaruri”, a spus Nohmani.

Anunțul vine în ziua în care activstele afgane au ieșit în stradă pentru a cere respectarea dreptului la educație al fetelor și participarea femeilor la actul de guvernare.

Protestatarele au mărșăluit în fața unei clădiri din Kabul care a găzduit cândva Ministerul Afgan al Afacerilor Femeilor. În clădirea respectivă funcționează acum, sub regimul taliban, Ministerul pentru Promovarea Virtuții și Prevenirea Viciului.

Viața femeilor afgane este marcată de frică de când țara este controlată de talibani, începând din 15 august. În ciuda asigurărilor repetate din partea talibanilor că vor respecta drepturile femeilor, ordinul anunțat de primarul din Kabul este încă un indiciu că libertățile de care femeile afgane s-au bucurat în ultimii 20 de ani se apropie de final, mai notează sursa citată.

Un exemplu este situația celor peste 200 de judecătoare care, de când țara a căzut în mâinile talibanilor se tem că vor avea de suferit, nu doar pentru că sunt femei într-o țară în care drepturile acestora sunt încălcate, ci și pentru că au trimis în spatele gratiilor mai mulți bărbați, puși în libertate acum de noul regim.

Când talibanii au fost ultima dată la putere între 1996 și 2001, grupul militant le-a interzis femeilor și fetelor să meargă la școală și să muncească, să iasă din casă neînsoțite și le-a obligat să poarte burqa, vălul complet afgan.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.