Proprietarii de buticuri și magazine de prin Măgurele, județul Ilfov, au început să-și facă probleme atunci când au văzut că un personaj misterios le vânează, noaptea, afacerile. O primă ”lovitură” a încasat-o un centru de furnizare de servicii de televiziune și internet din localitatea aflată la doi pași de București. De acolo, musafirul nepoftit a furat nu mai puțin de 24 de telefoane a căror valoare de piață a fost stabilită la 67.767 lei. Deja alertați, polițiștii din Măgurele s-au organizat și, cu ajutorul unor informații obținute din diverse surse au reușit să afle unde și când urma să aibă loc un nou atac în orașul lor. Așa se face că spărgătorul nocturn a fost prins de oamenii legii exact în momentul în care își făcuse ”cumpărăturile”, fără însă să treacă pe la casa de marcat, dintr-un magazin de haine. Fix la miezul nopții, omul își luase ceva pe gustul lui, dar și niște accesorii pe care să le asorteze cu ținutele alese de pe rafuri și de pe umerașe. Dacă marfa furată la prima spargere, adică cele 24 de telefoane, s-a ”evaporat” pe filiere ce vor fi stabilite de anchetatori, hainele au fost recuperate integral. În ambele situații, hoțul a reușit să anihileze sistemele electronice de alarmă pentru a-și putea face de cap în magazinele prădate.
Poliția l-a reținut 24 de ore pe spărgătorul nocturn
Banditul, care locuiește în București, a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de furt calificat. În cursul acestei zile, el urmează să fie prezentat procurorilor ilfoveni de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetul cu propunere de arestare preventivă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro