Spitalele Colentina și ROL2 resping acuzația lui Voiculescu privind raportarea greșită a deceselor COVID

Comentează
VIDEO Orban a anunțat că Spitalul Colentina devine COVID: managerul de la Colentina a uitat de 6 luni, nefolosit, un aparat de testare PCR donat de o bancă!

Conducerea Spitalului Colentina și Ministerul Apărării Naționale, care are în subordine Spitalul ROL2, au respins acuzațiile lansate luni de fostul ministru al sănătății, Vlad Voiculescu, privind o raportare greșită a deceselor COVID.

Vlad Voiculescu a declarat că la Spitalul Colentina sunt peste 500 de morți COVID în plus față de numărul raportat, iar la Spitalul ROL2, „acea unitate militară din curtea Institutului Ana Aslan, există, de asemenea, o diferență”.

Ministerul Apărării Naționale, de care ține ROL2, a replicat într-un comunicat că decesele au fost centralizate și raportate conform legii.

„Toate decesele înregistrate în această unitate medicală operaționalizată de Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila” au fost centralizate și raportate în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, arată Ministerul Apărării Naționale, în comunicatul de presă de luni, 19 aprilie.

Din data de 10 ianuarie 2021, când FMT ROL 2 a primit drepturi de acces în aplicația Corona Forms, au fost constatate 82 de decese, care au fost raportate ca atare de formațiunea medicală atât în Corona Forms, cât și în platforma Alerte MS, lucru care poate fi verificat cu maximă celeritate de către oricare dintre autoritățile care au acces în aceste baze de date, conform competențelor legale.Comunicatul MApN:

Şi spitalul Colentina a dezmințit afirmațiile lui Vlad Voiculescu

Și conducerea Spitalului Colentina a negat acuzația lui Vlad Voiculescu, spunând că a respectat „reglementările legale în vigoare”.

„Spitalul Clinic Colentina funcționează ca spital suport COVID începând din data de 27.03.2020. Toate decesele înregistrate de atunci și până în prezent au fost raportate de către unitatea sanitară cu respectarea tuturor reglementărilor legale în vigoare, iar afirmațiile care pun la îndoială acest fapt nu au o bază reală”, se arată într-un comunicat remis Libertatea.

Diferență de 4 decese la Colentina, din cauza „raportării în dinamică”

Spitalul condus de managerul Victor Căuni a precizat că din 27 martie 2020 și până astăzi, 19 aprilie, ora 9.00, „a raportat în aplicația informatică Alerte MS un număr de 727 de decese ale unor pacienți COVID-19”.

Iar în aplicația Corona Forms, până astăzi, 19 aprilie, ora 14.00, „au fost raportate în dinamică, conform metodologiei INSP, un număr de 731 de decese COVID-19”, se mai arată în comunicat.

Spitalul Colentina a precizat că diferența de patru decese este cauzată de „ora diferită” a raportărilor făcute.

Ambele raportări pot fi verificate și certificate cu ușurință de către autoritățile competente, diferența minimă dintre ele având drept cauză un factor strict obiectiv, respectiv ora diferită la care cele două raportări sunt făcute în cursul zilei.Comunicatul Spitalului Colentina:

Vlad Voiculescu a vorbit luni, 19 aprilie, într-o emisiune la Europa FM, despre diferențele de raportare a numărului de decese de COVID.

Fostul ministru al sănătății a susținut că „dacă ne uităm, de exemplu, la Spitalul Colentina vedem că diferența este de sute de persoane, peste 500”.

Prima dată când Vlad Voiculescu a susținut că în România „există diferențe fundamentale între numărul real de decese COVID și cel raportat” a fost pe 16 aprilie, la prima conferință de presă de după revocarea din funcția de ministru al sănătății.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
MONDEN
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul
17:00
Alina Pușcău, detalii dureroase despre efectele chimioterapiei. Și-a schimbat religia după ce a primit diagnosticul
Jo (Ioana Anuța) și Smiley | Foto: PR
16:29
Cum a apărut Smiley la ziua lui Jo. Ioana Anuța a împlinit 32 de ani: Andrei Bănuță a fost și el prezent
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman a slăbit 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
Exclusiv
17:16
Cum se menține în formă Corina Caragea: „Nu sunt vreun fotomodel”
17:15
Un fermier lasă prunele Stanley să se strice în copaci: „La 0,45 euro/kg nici măcar nu le culeg”, spune italianul
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală