Starea disidentului rus Alexsei Navalnîi, 44 de ani, s-a îmbunătăţit. “Poate să coboare din pat pentru perioade scurte”, a anunţat luni, 14 septembrie, conducerea Spitalului Charite din Berlin, Germania, unde acesta este internat, a informat Bild.
“Pacientul a fost scos cu succes de pe ventilaţie mecanică. Poate să coboare din pat pentru perioade scurte”, se menţionează într-un comunicat al spitalului berlinez.
Navalnîi a fost trezit din coma indusă medical săptămâna trecută.
Lui Navalnîi, un critic neobosit al preşedintelui rus Vladimir Putin şi un proeminent militant anticorupţie, i s-a făcut rău pe 20 august, în timpul unui zbor intern din Siberia, care plecase de la Tomsk.
Navalnîi s-a deplasat la Tomsk pentru a finaliza o anchetă asupra corupţiei elitelor locale şi a-şi susţine candidaţii în alegerile din 13 septembrie.
Starea lui Navalnîi, aflat în avionul cu care trebuia să revină la Moscova, l-a determinat pe pilotul aeronavei să aterizeze de urgenţă la Omsk, tot în Siberia.
După o dispută între apropiaţii săi şi medici ruşi, Navalnîi a fost transferat în Germania, unde medicii germani i-au pus diagnosticul de otrăvire cu o substanţă de tip Noviciok, un agent neurotoxic de origine militară dezvoltat în perioada sovietică.
Pe 22 august a fost transportat în Germania pentru tratament și a fost băgat în comă indusă.
Teste ale unor laboratoare independente din Germania, Franţa şi Suedia au ajuns la concluzia că el a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok, iar liderii europeni au cerut o explicaţie din partea Kremlinului, care neagă orice implicare.