De Cristian Otopeanu,

„În concordanţă cu prevederile Regulamentului General privind Protecţia Datelor cu Caracter Personal, putem confirma că, la acest moment, la nivelul unităţii noastre au fost diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 un număr de 7 cadre medicale”, a informat Spitalul Militar Central.

„S-a efectuat ancheta epidemiologică şi s-au identificat contacţii apropiaţi, aceştia fiind, la rândul lor, testaţi şi autoizolaţi, fără evidenţe, la acest moment, de transmitere secundară a infecţiei în rândul personalului medical”, a mai precizat unitatea spitalicească, potrivit Agerpres.

Potrivit comunicatului, spaţiile unde au fost diagnosticate aceste persoane au urmat procedurile stricte de dezinfecţie şi igienizare, conform standardelor internaţionale în acest domeniu.

Cazurile identificate sunt unele izolate, la care nu s-a identificat link-ul epidemiologic, mai ales în contextul transmiterii comunitare a virusului, aşa cum este la acest moment

Spitalul Militar:

„În acest context, dorim să accentuăm faptul că nu există niciun risc de răspândire a infecţiei virale în rândul personalului medical şi între pacienţi şi personalul medical”, se mai arată în comunicat.

Citeşte şi:

Veşti bune pentru cei internaţi la „Grigore Alexandrescu”. Spitalul de copii rămâne cu ventilatorul de sprijin respirator pe care era să îl piardă

Ce se întâmplă cu ITP-urile care expiră în perioada stării de urgenţă? Autorităţile au oferit răspunsul

Alexandru Rafila susţine că România a primit aprobarea OMS pentru testarea unui medicament anti-coronavirus

A murit Roxana Diaconu. FRF anunță dispariția avocatei
GSP.RO

A murit Roxana Diaconu. FRF anunță dispariția avocatei

Horoscop 25 mai 2020. Fecioarele renunță la anumite aranjamente
HOROSCOP

Horoscop 25 mai 2020. Fecioarele renunță la anumite aranjamente