Perimetrul a fost izolat, specialiștii au făcut cercetări, apoi a fost adus ”robotul special” care se folosește în astfel de împrejurări, potrivit infocs.ro. Specialiștii pirotehniști ai SRI-ului, au ajuns la concluzia că au de-a face cu o grenadă activă, în consecință, s-a trecut la protocolul adecvat unor asemenea proceduri. Grenada a fost acoperită cu un scut special, după care, cu ajutorul aparaturii speciale, a fost detonată.
Circulația a fost oprită pe DN 58A pe timpul operațiunii iar SRI, procuratura și poliția au demarat o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care acest material distructiv și cu pericol letal, a ajuns în parcarea de la Bocșa.