Bucureștenii care au de făcut drumuri prin centrul Bucureștiul ar putea avea parte de o surpriză neplăcută. Având în vedere că în capitală vor avea loc mai multe evenimente de amploare, inclusiv mitingul PSD, stația de metrou Piața Victoriei ar putea fi ”închisă din motive de securitate”. Anunțul a fost făcut chiar de PSD într-un document, iar reprezentanții metroului nu au oferit un răspuns clar.UPDATE - Ora 14.30: Metrorex informează că, în contextul evenimentelor ce vor avea loc sâmbătă, 09 iunie a.c., stația Piața Victoriei nu va fi închisă.
Societatea noastră este în continuă legătură cu reprezentanții instituțiilor abilitate în asigurarea ordinii și siguranței publice. Decizia de închidere a stației va fi luată doar la solicitarea acestora, pe perioadă limitată, și numai în vederea asigurării siguranței călătorilor.
Ca măsuri pentru fluidizarea traficului, Metrorex a luat deja decizia suplimentării personalului de exploatare în vederea introducerii de trenuri suplimentare în circulație, în functie de fluxul de călători.
Informația a fost publicată într-un document intern semnat de secretarul general al Partidului Social Democrat, Marian Neacșu.
”Deplasarea cu metroul se va putea face până la stațiile de metrou Pițața Romană, Aviatorilor, Ștefan cel Mare și GAra de Nord (stația de metrou Piața Victoriei fiind închisă din motive de securitate)”, arată documentul publicat miercuri.
Documentul intern al PSD poate fi citit aici.
Contactați de Libertatea.ro, reprezentanții metroului nu știu dacă acest lucru este adevărat sau nu și au declarat că vor oferi un ”punct de vedere oficial” în curând.
”Din punctul nostru de vedere, stația de metrou poate să funcționeze. Însă depinde de ce decid ce decid cei de la poliție”, ne-a spus o doamnă de la Biroul de Presă a Metrorex.
Pe parcursul ultimului an și jumătate, în București au avut loc sute de proteste față de modificările controversate pe care cei de la PSD și ALDE le aduc justiției. Cel mai mare protest a avut loc pe 6 februarie 2017, când aproximativ 600.000 de oameni s-au strâns în Piața Victoriei.