Un bust al regretatului regizor Ducu Darie a fost dezvelit luni seara în foaierul Teatrului Bulandra, Sala Izvor, la trei luni după ce acesta s-a stins din viață, la vârsta de 60 de ani, după o grea suferință.
Turnat în ghips, portretul fostului director al teatrului a fost realizat de tânărul artist plastic Radu Drăgușin, care a mărturisit că a fost sprijinit de soția lui Darie, scenografa Maria Miu, care i-a oferit mai multe imagini pe care le-a folosit drept model. „Au fost mai multe variante, cinci mai exact, aceasta expusă este a șasea”, a declarat artistul cu prilejul vernisajului.
Pe 18 septembrie, regizorul Ducu Darie a încetat din viață în urma unei grave suferințe. Alexandru Darie a fost diagnosticat cu ciroză, iar în ultimii ani, starea sa de sănătate s-a agravat. Fiul regretatului actor Iurie Darie a murit la șapte ani după dispariția tatălui său.
Alexandru Darie a absolvit în 1983 Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ Bucureşti. Din 2002, Ducu Darie a condus Teatrul Bulandra, conferindu-i acestuia un statut unic între teatrele din România, cu artişti de elită şi cu o dimensiune profund europeană. În 2006, este ales preşedinte al Uniunii Teatrelor din Europa, ducând la bun sfârşit în 2011, două mandate consecutive la conducerea acestei prestigioase instituţii.