Totodată, Witkoff a afirmat că speră într-un progres real spre a se pune capăt conflictului.

„Mă aștept că va exista o discuție între cei doi președinți săptămâna aceasta și, de asemenea, continuăm să angajăm și să avem discuții cu ucrainenii“, a declarat el, menționând că este de părere că discuția dintre Trump și Putin va fi „foarte bună și pozitivă”.

Witkoff a mai spus că, deși situația pe teren este foarte complicată, „reducem diferența între cele două părți”.

Putin este de acord, dar…

Joi, o delegație americană condusă de Witkoff s-a întâlnit la Moscova cu Putin pentru a discuta oferta de încetare a focului pentru 30 de zile cu Ucraina, convenită săptămâna aceasta în Arabia Saudită între Washington și Kiev.

Putin a subliniat că este în favoarea armistițiului, dar a avertizat că vede probleme în punerea în aplicare și verificarea acestuia, și a considerat că este de dorit să discute la telefon cu omologul său american.

Liderul rus Vladimir Putin se pregătește pentru un summit cu președintele american Donald Trump, dar nu a fost decisă încă o dată pentru un astfel de eveniment, spune consilierul pentru politică externă de la Kremlin, Iuri Ușakov, citat de publicația economică Kommersant.

Schimbări în cifrele noului sondaj după scandalul din USR: Nicușor Dan pierde aproape 5%, Crin Antonescu crește
Recomandări
Schimbări în cifrele noului sondaj după scandalul din USR: Nicușor Dan pierde aproape 5%, Crin Antonescu crește

Într-un interviu acordat pentru o emisiune de propagandă a Kremlinului care este difuzată săptămânal, Iuri Ușakov le transmite rușilor că Putin se pregătește pentru un summit cu Trump și le sugerează că data organizării acestui eveniment ține doar de liderul rus.

„Ne pregătim de întâlnire, iar aceasta va fi organizată imediat ce va fi nevoie”, a declarat consilierul de rang înalt.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbare!! A dispărut din atenția publicului după multe scandaluri, dar acum s-a întors și e de nerecunoscut! Cântăreața noastră s-a apucat de afaceri, are un look nou și vrea să ia viața de la zero
Unica.ro

Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Viva.ro
Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Scandal de proporții cu fata Catincăi Roman! “La început gingașă, apoi o fiară. Am chemat şi poliţia. Țipete, urlete, pagube de mii de euro”. Inclusiv Catinca Roman a fost nevoită să intervină
Libertateapentrufemei.ro
Scandal de proporții cu fata Catincăi Roman! “La început gingașă, apoi o fiară. Am chemat şi poliţia. Țipete, urlete, pagube de mii de euro”. Inclusiv Catinca Roman a fost nevoită să intervină
Țara care ne poate salva de tarifele lui Trump. Economist: „Are o piață enormă, este o țară în curs de dezvoltare”
Adevarul.ro
Țara care ne poate salva de tarifele lui Trump. Economist: „Are o piață enormă, este o țară în curs de dezvoltare”
Ce s-a aflat acum despre demisia Andreei Bălan de la Antena 1. De ce a părăsit artista postul de televiziune și a semnat ulterior cu TVR: „Acesta este și motivul pentru care a plecat”
Elle.ro
Ce s-a aflat acum despre demisia Andreei Bălan de la Antena 1. De ce a părăsit artista postul de televiziune și a semnat ulterior cu TVR: „Acesta este și motivul pentru care a plecat”
„România are multe bube, dar una dintre ele țipă cel mai tare”. Pe cine a atacat dur Maurice Munteanu în mediul online
Unica.ro
„România are multe bube, dar una dintre ele țipă cel mai tare”. Pe cine a atacat dur Maurice Munteanu în mediul online
Cum și-a salvat o familie casa de inundații. Înconjurată de apă, a rămas singura intactă: "Frații mei, ei nu se joacă!"
Observatornews.ro
Cum și-a salvat o familie casa de inundații. Înconjurată de apă, a rămas singura intactă: "Frații mei, ei nu se joacă!"
Horoscop 15 aprilie 2025. Vărsătorii se vor reanima și vor găsi destule persoane dispuse să le alimenteze mai multe luni de zile
HOROSCOP
Horoscop 15 aprilie 2025. Vărsătorii se vor reanima și vor găsi destule persoane dispuse să le alimenteze mai multe luni de zile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI