Industria europeană se confruntă cu riscul pierderii a 300.000 de locuri de muncă până la finalul anului 2026, pe fondul extinderii concurenței din China. Organizația Eurometal avertizează asupra „colonizării” industriei europene prin componente chinezești și organizează la Bruxelles un protest simbolic.
Cuprins:
Eurometal, o importantă organizație profesională din domeniu, estimează că 300.000 de locuri de muncă din industria europeană vor fi pierdute în restul anului 2026 din cauza concurenței tot mai mari din China, care înregistrează în prezent un excedent comercial record de un miliard de euro pe zi cu blocul comunitar.
Luni, Eurometal își va prezenta îngrijorările în fața factorilor de decizie de la Bruxelles, printr-un protest în care vor fi folosite 10 sicrie simbolice, într-un marș în jurul sediului Comisiei Europene. Sicriele vor purta mesaje precum „competitivitatea UE”, „locuri de muncă în industrie” și „fabricile europene”.
Producătorii europeni se tem că reprezentanții Comisiei Europene nu conștientizează pe deplin pierderea treptată a unor industrii, în condițiile în care China devine tot mai prezentă în lanțurile de aprovizionare prin vânzarea de componente.
Alexander Julius, președintele Eurometal, a declarat pentru The Guardian: „China nu a ascuns ceea ce face. Este în planul lor cincinal”. „China nu vrea să fie furnizor de materii prime, ci vrea să fie furnizor de produse finite. Vor să fie prezenți în lanțurile de aprovizionare pentru produse-cheie pentru că știu că, odată ce controlează lanțul de aprovizionare, dețin întregul lanț valoric”, a spus Julius.
Acesta vrea ca reprezentanții Comisiei Europene să înțeleagă pe deplin impactul exporturilor chineze la nivelul componentelor, inclusiv al metalelor și substanțelor chimice utilizate în 90% dintre activitățile de producție. Uniunea Europeană a luat deja măsuri în cazul vehiculelor electrice, prin introducerea unor taxe vamale asupra importurilor din China în 2024, iar în luna iunie a majorat taxele pentru importurile de oțel din afara blocului comunitar.
De asemenea, comisarul european pentru comerț, Maroš Šefčovič, a declarat că dezechilibrul comercial anual de 360 de miliarde de euro dintre UE și China, care cuprinde importurile și exporturile, „nu este sustenabil”. Cele două părți au convenit să poarte negocieri timp de trei luni, până în octombrie, pentru a încerca să evite un război comercial.
„Te uiți la pierderile de locuri de muncă ce se acumulează în industrii din țări precum Germania. Presa și politicienii pot vedea consecințele, dar nu atacă virusul care le provoacă. Nu văd de ce se întâmplă acest lucru și nu se întreabă de ce companiile fie își mută activitatea în China sau India, fie intră în faliment”, a declarat Julius. Printre condițiile care permit răspândirea acestui „virus” se numără costurile tot mai mari suportate de producătorii europeni de metale, care se confruntă cu taxe pentru importurile de oțel și cu impozite pentru emisiile de carbon în cazul sectoarelor cu un consum ridicat de energie.
Potrivit lui Julius, componentele fabricate în China nu sunt supuse niciuneia dintre aceste taxe. Acest lucru, combinat cu subevaluarea monedei chineze, yuanul, face dificilă concurența cu producătorii chinezi, susține el. Companiile trebuie să răspundă cerințelor acționarilor și vor continua să cumpere produse din China, indiferent de mesajele politice transmise de la Bruxelles, a mai spus Julius.
„Atunci când producția pleacă din Europa, Europa pierde nu doar producția, ci și investițiile, know-how-ul și reziliența economică pe termen lung”, a transmis Eurometal înaintea protestului.
O analiză realizată de Comisia Europeană în luna iunie estima pierderi potențiale de peste un milion de joburi, ca urmare a costurilor ridicate ale energiei și a concurenței globale.
În această estimare sunt incluse și cele 100.000 de concedieri anunțate de Volkswagen săptămâna trecută.
China a acuzat în repetate rânduri Europa de protecționism. La începutul acestui an, Beijingul a amenințat cu „contramăsuri ferme dacă UE va continua să vizeze companiile sau produsele chineze”, potrivit agenției de stat Xinhua. De atunci, UE și China au convenit asupra unui armistițiu comercial de trei luni.