La 79 de ani și-a luat permisul de conducere pentru a-și duce soția la spital

Comentează

Un bătrân și-a luat permisul de conducere la 79 de ani pentru a putea să-și ducă soția bolnavă la spital. Până atunci soția sa a fost cea care a condus mașina și bărbatul nu a considerat niciodată necesar să aibă permis de conducere, scrie The Sun.

Keith Limbert din Marea Britanie, a început școala de șofer la 79 de ani după ce soția sa a suferit un accident vascular cerebral și nu a mai putut conduce mașina. Pentru că avea nevoie să o ducă la spital pentru consultații și tratamente, bărbatul a decis să își ia permisul de conducere.

După 40 de ore de condus și două examene picate, Keith a reușit în cele din urmă să obțină licența de condus și să o poată duce pe soția sa la medic.

Arhiva foto

"Soția mea a condus timp de 40 de ani mașina. Primul vehicul l-am achiziționat în 1972 și de atunci doar ea a stat la volan. Mereu mă ducea și mă aducea de la întâlnirile pe care le aveam și prin urmare eram întotdeauna liber să beau un pahar. A avut grijă de mine atâta vreme încât am considerat că acum e timpul să mă îngrijesc eu de ea acum. Îi datorez asta”, a povestit Keith Limbert.

Bătrânul a picat primul său test deoarece a condus prea repede într-o zonă cu restricție de viteză. "Am fost destul de enervat pentru că m-a costat bani de care nu dispuneam, dar important este că până la urmă am reușit să iau permisul", spune bărbatul.

Acum, la doi ani după ce Anne Limbert, de 79 de ani, a suferit un atac cerebral, soțul ei o duce la medici și uneori o scoate la plimbare în oraș cu mașina, se duc să bea cafea în oraș, sau să se bucure de vremea frumoasă în parcuri.

Arhiva foto

”Cred că am înebuni dacă ar trebui să stăm tot timpul în casă. Așa că este minunat să avem posibilitatea să ieșim chiar dacă eu nu mai pot conduce”, a spus Anne. Ea a adăugat ”Eu am fost șoferul lui de multă vreme și mașina era încă în garaj, așa că eu și fiica mea am glumit într-o zi spunând că ‘ai face bine să începi să iei lecții’ și nu mi-a venit să cred când chiar a început să facă școala”.

Cuplul, de Garforth, West Yorkshire, s-a întâlnit când amândoi aveai 16 ani. Acum ei au trei copii si trei nepoți.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a cerut modernizarea infrastructurii europene pentru a asigura o mobilizare rapidă a trupelor spre est, într-un context de reevaluare a prezenței militare a SUA pe continent
15:57
SUA cer Europei să pregătească deplasarea rapidă a trupelor spre est. Ce trebuie să facă România
Nicușor Dan
15:45
Ce se schimbă pentru românii din Ucraina după promulgarea legii educației de către Zelenski. Reacția lui Nicușor Dan
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
17:46
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
17:29
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
Un barbat in costum gri sta la o masa si acordă un interviu
InterviuExclusiv
18:00
Politologul Gheorghe Fârte critică dur graba formării Guvernului: „Neserios și iresponsabil. Președintele a făcut o greșeală teribilă”
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare. Termenul expiră pe 15 octombrie. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:22
Și UDMR cere învestirea Guvernului Luca Niculescu: „Este soluţia corectă şi rapidă”
Ultimele știri
15:00
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
18:44
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
18:40
Concurs directori de școli 2026. Patru profesori au luat nota 1,50 și doar 34 au obținut punctaj maxim. Care este județul cu cea mai mare rată de promovare și ce rezultate s-au înregistrat în București
Interviu
18:30
„Lumea nu mai întreabă ce suprafață are apartamentul, întreabă care este cel mai mic preț”, Attila Ivacson, CEO Ananda Group. Cum se schimbă piața imobiliară din București?
TRENDING
09:54
Un meteorolog a analizat ultimele 47 de ierni și rezultatele sunt „surprinzătoare”: zăpada siberiană și iarna 2026-2027
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Toamna aduce nu doar frunze căzătoare și seri răcoroase, ci și o varietate de fructe bogate în fibre, perfecte pentru a diversifica alimentația.
18:20
5 fructe de toamnă bogate în fibre, recomandate de nutriționiști
New Project (3)
18:08
Fenomenul ORIGINS a cucerit Bucureștiul: Mahmut Orhan și un lineup de excepție au semnat petrecerea anului la Romaero
Paradis Hotels - litoralul romanesc
16:20
Românii cu vârste cuprinse între 40 și 59 de ani țin în spate litoralul românesc. Peste jumătate dintre vacanțe sunt plătite de ei, arată o nouă analiză
Laponia | sursa foto: Eturia
16:02
Care sunt cele mai căutate destinații pentru sărbătorile de iarnă. Unde pleacă românii în decembrie 2026 și ianuarie 2027
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Persoane participa la un protest intitulat Niciuna infranta. Niciuna uitata. Niciuna mai putin. impotriva violentei asupra femeilor, in Piata Victoriei din Bucuresti, miercuri, 18 iunie 2025.
15:22
Cornelia, al 31-lea femicid din România în 2026, a cerut ajutor, dar nu și-a reclamat soțul. Legea există, dar întârzie să fie aplicată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
14:59
Călin Georgescu ar putea scăpa de arestul preventiv. Tribunalul București a decis arestul la domiciliu, însă decizia nu este definitivă
Călin Georgescu, la Tribunalul București
ReportajExclusiv
14:28
Călin Georgescu, obligat să se prezinte la procesul în care e judecat pentru propagandă legionară și promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război
mama-nastere-nou-nascut
13:36
Mamele ar putea avea pe cineva drag alături la naștere. Proiectul de lege care poate schimba regulile în maternități
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?