SUA îndeamnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

 3 comentarii
Sistem antiaerian Patriot Foto: Hepta

Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Există ţări care au (baterii) Patriot, iar ceea ce facem noi este să continuăm să mobilizăm aceste ţări", a spus Austin la o audiere în Camera Reprezentanţilor. „Eu însumi am discutat cu liderii mai multor ţări, chiar aici, în ultimele două săptămâni, pentru a-i încuraja să furnizeze mai multe echipamente", a continuat el, fără a preciza care sunt aceste ţări.

Germania a anunţat luna aceasta că va furniza Kievului încă o baterie Patriot, a treia de acest fel pe care o oferă Ucrainei de când a început războiul cu Rusia. Celelalte state membre ale UE care au în dotare astfel de sisteme sunt Grecia, Olanda, Polonia, România, Spania şi Suedia.

Subiectul a fost abordat săptămâna trecută la o reuniune a miniştrilor europeni de externe şi ai apărării, care au promis suplimentarea ajutorului pentru Ucraina în materie de apărare antiaeriană, dar fără să anunţe noi angajamente pentru furnizarea unor sisteme americane Patriot, cerute insistent de Kiev.

Oficiali din ţările ce au în dotare astfel de sisteme afirmă că este dificil să le furnizeze Ucrainei, întrucât ele sunt parte integrantă a sistemelor naţionale de apărare antiaeriană.

„Nu avem suficiente (sisteme) Patriot pentru a le putea oferi în acest moment", a explicat premierul polonez Donald Tusk. "„Nimeni nu se aşteaptă la acest lucru de la Polonia, ca stat din prima linie (…), toţi înţeleg că trebuie să ne protejăm propriul nostru spaţiu aerian, inclusiv în incidentele legate de rachetele ruseşti", a argumentat el.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    K476 01.05.2024, 03:29

    Doar surplusul se poate trimite. Cine are surplus!? Sunt scumpe si sofisticate. Daca treci de problema financiara, cu banii in mana nu ai de unde cumpara altele. Vorbeste vorbe..

  • Avatar comentarii

    dinamo_forever_77 01.05.2024, 13:20

    Asta trebuie sa facem. Impreuna suntem multi si impreuna suntem o forta. Mai bine sa ajutam Ucraina, decat sa ajungem sa ne aparam tara. Cine intelege asta acum bine, cine nu....sa se pregateasca sa mearga la razboi in curand. P.S. Nu uitati un simplu lucru: RUSIA NU A ADUS NIMIC BUN SAU BENEFIC ROMANIEI!!!!!!

  • Avatar comentarii

    BONY 01.05.2024, 16:36

    Corect,mai ales ca indemnurile nu costa !...

ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
12:32
Tesla a scos pe străzi mașina fără volan și pedale. La o zi după lansare, autoritățile americane au deschis o anchetă
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!