Tot vineri, SUA au raportat mai mult de 2.500 de decese legate de COVID-19, potrivit bilanţului anunţat la ora locală 20.30.

SUA se confruntă de mai multe săptămâni cu o recrudescenţă spectaculoasă a pandemiei. Pragul de 200.000 de noi contaminări în 24 de ore a fost depăşit deja de trei ori în ultima lună, cu un vârf la peste 210.000 între miercuri şi joi.

Autorităţile sanitare se aşteptau la această explozie după ce numeroşi americani au călătorit cu ocazia Thanksgiving (Ziua Recunoştinţei) săptămâna trecută, în pofida apelurilor de a rămâne acasă.

De două săptămâni, Statele Unite depăşesc regulat pragul de 2.000 de decese zilnice, ca în primăvară, în punctul de maxim al primului val al pandemiei, care în realitate nu s-a diminuat în ţară.

Numărul persoanelor spitalizate din cauza COVID-19 creşte şi el continuu, în special în cele mai populate patru state (California, Florida, New York şi Texas), potrivit Covid Tracking Project.

SUA, țara cea mai afectată de pandemia de coronavirus din lume, înregistrează în total peste 14,3 milioane de cazuri şi 278.000 de morţi.

FOTO: Hepta

Citeşte şi:

Circulație fără restricții în ziua alegerilor parlamentare, chiar și în zonele carantinate

Peste 5.600 de deţinuţi vor să voteze la alegerile parlamentare

Muncitorii esențiali din Moscova se înregistrează pentru a se vaccina cu Sputnik V împotriva COVID-19

Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
PARTENERI - GSP.RO
Gina Pistol i-a ruinat cariera unei vedete în doar 7 luni de relație: „Ce face cu ea? E mai mare ca el! Îi mănâncă toți banii”
Horoscop 21 ianuarie 2021. Scorpionii sunt prinși în propriile ițe și trebuie să-și respecte angajamentele
HOROSCOP
Horoscop 21 ianuarie 2021. Scorpionii sunt prinși în propriile ițe și trebuie să-și respecte angajamentele
Cine este tânărul de 19 ani ucis în fața unei săli de fitness din Capitală. Detalii șocante din dosarul crimei
Știrileprotv.ro
Cine este tânărul de 19 ani ucis în fața unei săli de fitness din Capitală. Detalii șocante din dosarul crimei
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Un smartphone nou? Află ce trebuie să ai ca să fii cool (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Un smartphone nou? Află ce trebuie să ai ca să fii cool (PUBLICITATE)