Vestea bună este că unii dintre risipitori realizează că greşesc. Vestea mai puţin bună este că sunt cam puţini: 40% dintre femei şi 35% dintre bărbaţi se simt vinovaţi pentru cantitatea de mâncare pe care o aruncă, se arată în studiul amintit.
Pe lângă cei care strâmbă din nas dacă trebuie să consume preparate din ziua precedentă (chit că au investit în ele şi timp, şi bani), există o majoritate confortabilă, formată din cei care iau acelaşi mic dejun în fiecare zi (33%) şi cei care consumă la cină aproximativ aceleaşi bucate (35%).
Iată şi alte "secrete din bucătărie" dezvăluite de studiul amintit:
Se ştie - mesele sunt un prilej de socializare şi util, şi plăcut. În faţa unei farfurii apetisante şi a unui pahar cu vin bun, frunţile se descreţesc, dialogurile se leagă, sentimentele se îndulcesc. Puncte câştigate - în funcţie de structura comesenilor - şi pentru atmosfera din familie, şi pentru interesele de afaceri.
Iar românii, prietenoşi din fire, şi-ar dori să împartă masa cu alţii mai des decât o pot face: 37% din cei care locuiesc alături de familie sau prieteni ar vrea să ia masa împreună mai des; 57% din cei care locuiesc singuri îşi doresc să mănânce alături de cei dragi mai des. De ce nu reuşesc? Răsuns la unison: timpul e de vină!
74% dintre bucureşteni mănâncă în bucătărie cel puţin de luni până vineri, contrazicând moda occidentală a meselor servite în "dining" ("zona de luat masa", în limbajul specialiştilor în amenajări interioare). Este mult mai comod, decât să plimbe farfurii şi tacâmuri de colo-colo, dar şi dezordinea este, inevitabil, mai mare în bucătărie. Drept care 31% dintre cei chestionaţi mărturisesc că nu s-ar simţi bine dacă o persoană din afara familiei s-ar uita în bucătăria lor...