Turișrii care vor merge la malul mării vor avea parte la sfârșitul acestei săptămâni, de evenimentul "Live pe Plajă", organizat timp de trei zile pe plaja dintre Venus și Saturn. Evenimentul muzical înlocuiește festivalul Liberty Parade, iar pe scenă vor urca în fiecare seară, de la ora 19,00, artiști consacrați ai momentului.
Conform programului, vineri 29 iulie, vor concerta: Smiley, Voltaj, Loredana, Fly Project, Adi Sână, Lidia Buble și DeMoga. Muzica bună va fi completată de un spectacol magic de lumini și lasere. Sâmbătă 30 iulie, vor cânta live, mai bine de 5 ore, Delia, Carla's Dreams, Antonia, Andra, Vunk și Proconsul. Muzica live va răsuna până după miezul nopții. Duminică, 31 iulie, vor continua în forță concertele Live Pe Plajă, cu Zdob și Zdub, Vița de Vie, Byron, Grimus și Robin and THE BACKSTABBERS. Spectaculoasa scenă va fi dotată cu un perete de 300 de ecrane LED, 280 de lumini inteligente și 400 de mii de wați de sunet.