Acțiunea a fost coordonată de mai multe organizații sindicale din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale și a avut loc între orele 12.00 și 16.30. Traseul a inclus Piața Constituției – Piața Victoriei.

Protestul a vizat nemulțumiri legate de ordonanța trenuleț, care implică tăieri salariale, afectând stabilitatea în domeniu și descurajând tinerii să urmeze aceste profesii. Sindicaliștii au cerut soluții rapide de la Guvern, subliniind importanța salarizării pentru apărarea și securitatea națională.

Laurențiu Bănică, vicepreședintele SNPPC Brăila, a declarat că sindicaliștii din Poliție au două revendicări: revenirea la salarizarea din noiembrie 2024 și indexarea pensiilor cu rata inflației.

„Vrem să atragem atenția ministrului că orice întârziere va inflama spiritele și vor apărea solicitări în plus față de revendicările actuale, respectiv revendicarea privind revenirea la salarizarea din noiembrie 2024 și indexarea pensiei cu rata inflației. Atragem atenția că avem o sumedenie de restanțe: norma de hrană, sporurile, indemnizațiile”, a afirmat el.

La rândul său, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că îi pare rău că poliţiştii mai fac proteste pentru că lucrurile s-au lămurit după discuţiile cu ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.

Alegerile din România au fost influențate de Moscova, care s-a pregătit cu mult timp înainte: „Arta întunecată a Rusiei de a stabili voturile”
Recomandări
Alegerile din România au fost influențate de Moscova, care s-a pregătit cu mult timp înainte: „Arta întunecată a Rusiei de a stabili voturile”

„Am avut discuţia cu domnul ministru de Interne, domnul ministru de Interne a avut discuţia cu liderii de sindicat şi am zis foarte clar că vom veni cu această excepţie în Parlament după data de 3 februarie. Este o prioritate a Parlamentului la fel ca şi legea bugetului”, a spus Marcel Ciolacu.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Alexandru Papadopol și Cristiana Luca, iubita lui cu 19 ani mai tânără, se căsătoresc acum! Primele imagini de la cununia civilă. Uluitor cine sunt nașii
Viva.ro
Alexandru Papadopol și Cristiana Luca, iubita lui cu 19 ani mai tânără, se căsătoresc acum! Primele imagini de la cununia civilă. Uluitor cine sunt nașii
Fiica Danei Nălbaru și a lui Dragoș Bucur a împlinit 18 ani și e ireal de frumoasă! Uite cum a pozat Sofia la vârsta majoratului: rochie neagră, mulată, elegantă, cu spatele gol, părul lung, de Cosânzeană
Libertateapentrufemei.ro
Fiica Danei Nălbaru și a lui Dragoș Bucur a împlinit 18 ani și e ireal de frumoasă! Uite cum a pozat Sofia la vârsta majoratului: rochie neagră, mulată, elegantă, cu spatele gol, părul lung, de Cosânzeană
Jocurile lui Trump și România. Cum am putea profita, în loc să ne lamentăm: „Cele două tăișuri ale situației pot fi exploatate”
Adevarul.ro
Jocurile lui Trump și România. Cum am putea profita, în loc să ne lamentăm: „Cele două tăișuri ale situației pot fi exploatate”
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Elle.ro
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
Unica.ro
ULTIMA ORĂ / Decizia la care NIMENI nu se aștepta! Ce a hotărât Ilie Bolojan la doar o zi de când a fost numit președinte interimar al României. E oficial!
Avertizare meteo Cod Galben de frig și ninsori, în 12 județe. Vreme severă în următoarele zile
Observatornews.ro
Avertizare meteo Cod Galben de frig și ninsori, în 12 județe. Vreme severă în următoarele zile
Horoscop 14 februarie 2025. Capricornii au ocazia să apeleze la acea cumințenie interioară de care dau dovadă atunci când lucrurile se complică
HOROSCOP
Horoscop 14 februarie 2025. Capricornii au ocazia să apeleze la acea cumințenie interioară de care dau dovadă atunci când lucrurile se complică

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI