„Dr. Lana”, femeia acuzată că făcea operații estetice fără drept de practică, trimisă în judecată

Comentează

Svetlana Serghei sau „doctor Lana", cosmeticiana care pretindea că e medic estetician, a fost trimisă în judecată împreună cu soțul ei de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 București, ambii sub control judiciar, pentru exercitare fără drept a unei profesii sau activități, înșelăciune în formă continuată, informează Mediafax.

Svetlana Serghei nu avea drept de liberă practică în România, însă a operat zeci de persoane care ulterior s-au plâns din cauza durerilor avute în urma intervențiilor. În luna decembrie a anului trecut, ea a fost reținută de către Poliția Capitalei.

„Inculpata este cetățean din Republica Moldova, absolventă de studii superioare în medicină, căsătorită cu inculpatul, cetățean român. Începând cu anul 2019, inculpata, beneficiind de complicitatea soțului acesteia, a efectuat intervenții estetice minim invazive în diferite locații din mun. București și din țară, aceasta nefiind înregistrată în Colegiul Medicilor din România, desfășurând profesia de medic pe teritoriul României fără drept de liberă practică în condițiile legii”, au informat procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2.

Pretinsul medic și-a desfășurat activitatea pe raza Bucureștiului, la două adrese din sectorul 1 și la o adresă din sectorul 2.

Potrivit procurorilor, în perioada 18 noiembrie 2019 – 4 decembrie 2020, femeia a efectuat intervenții chirurgicale estetice asupra a 52 de persoane.

Intervențiile estetice efectuate de aceasta cuprind: injectările cu acid hialuronic, injectările cu botox, fox eyes, proceduri cu fire COG, PDO, procedurii de tip Jaw Line pentru remodelarea feței etc.

Procurorii transmis că femeia și-a atras clientele și le-a indus în eroare cu privire la calitatea sa de medic cu ajutorul platformele online, respectiv Facebook și Instagram, unde s-a promovat ca „Dr. Lana”.

„A solicitat programările doar prin intermediul aplicațiilor de telefonie mobilă, respectiv WhatsApp, Facebook Messenger, Viber, evitând convorbirile telefonice ce ar fi putut fi înregistrate”, au transmis procurorii.

Soțul ei, inculpat în cauză, a fost cel care achiziționa substanțele și materialele folosite pentru efectuarea intervențiilor estetice. Acesta le solicita distribuitorilor transmiterea substanțelor către toate adresele la care Svetlana își desfășura activitatea.

Sumele de bani încasate ca urmare a procedurilor de înfrumusețare au fost încasate, spun procurorii, doar în numerar atât de falsul medic, cât și de soțul ei.

Demascată de o clientă

Florentina Simona a dezvăluit în luna iunie că s-a trezit cu ochiul umflat și i-a ieșit un lichid galben, după ce a făcut o intervenţie la „Dr. Lana” ca să-şi modifice forma ochilor.

Ulterior, Florentina Simona a creat un grup de Facebook – Mi-a distrus fața “dr” Lana, unde mai multe tinere s-au plâns că au fost desfigurate de „Dr. Lana”. Grupul adunase mii de membri până în decembrie anul trecut.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
19:11
Când pornim centrala termică toamna și la ce temperatură trebuie setată pentru facturi mici la gaz
19:09
Bazin de retenție de peste 4.000 mp și park&ride pe Prelungirea Ghencea, din București. Stadiul lucrărilor pe toate tronsoanele
Analiză
18:53
Afacerea din spatele manualelor auxiliare. Învățătorul Petruț Rizea: „Sunt scumpe și inutile, dar ni se bagă pe gât”. Daniel Șuștac: „Școala, o piață subterană de desfacere din care editurile scot bani grei”
18:52
Rusia susține că nu există pericol de epidemie de ciumă după moartea suspectă a unei cercetătoare dintr-un laborator din Siberia
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește