Tânăr găsit mort în canalul unei hidrocentrale din Neamț. Bărbatul în vârstă de 39 de ani, găsit mort în condiții suspecte în canalul hidrocentralei din localitatea nemțeană Bănești, fusese dat dispărut de acasă de trei luni, poliția declanșând o anchetă în acest caz.
Descoperire macabră în canalul unei hidrocentrale din județul Neamț. Angajatul unității de producere a energiei electrice a observat plutind pe luciul apei cadavrul unei persoane aflate într-o stare avansată de putrefacție.
Bărbatul a alertat autoritățile la numărul de urgență 112, în zonă fiind trimise mai multe echipaje de pompieri.
"În urma acțiunii întreprinse, s-a reușit recuperarea cadavrului. Este vorba despre un bărbat de 39 de ani, din Zănești, dat dispărut de la domiciliu din ianauarie anul acesta", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, Adrian Rotaru.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili in ce condiții a murit bărbatul, fiind dispusă efectuarea autopsiei.