O tânără din Iași a fost grav rănită după o explozie a unui recipient cu diluant, petrecută chiar în locuința sa. Femeia în vârstă de 35 de ani a deschis flaconul cu diluant în apropierea unei candele iar vaporii extrem de inflamabili au explodat, provocându-i arsuri puternice pe față și pe partea superioară a corpului. Victima a fost adusă în stare gravă la Unitatea de Primire Urgențe din Iași iar medicii au decis transferarea ei la București. Elicopterul SMURD nu a putut decola decât luni dimineață din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Tânăra în vârstă de 35 de ani, din județul Iași, comuna Golăești a fost victima unei explozii după ce a folosit un recipient cu diluant în preajma unei candele. Pacienta a suferit arsuri grave, pe 50% din suprafața corporala.
"În cursul nopții de duminică, în jurul orei 23:00, la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului 'Sf. Spiridon' din Iași a fost transportata o pacienta tânără, în vârstă de 35 de ani. În momentul în care a ajuns la unitatea medicala, pacienta prezenta arsura prin flacăra cu diluant, pe 50% din suprafața corporala. Vorbim astfel despre arsuri la nivelul fetei, la nivelul gatului și la nivelul toracelui anterior. Arsurile pe care le-a suferit pacienta sunt de gradul al ll-lea si de gradul al lll-lea. După ce a primit îngrijiri în Unitatea de Primire Urgente, pacienta a primit aviz pentru a fi transferata la Spitalul de Arși din București, în cursul nopții de duminică spre luni", a declarat pentru bzi.ro prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator al Unității de Primire Urgențe de la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iași.
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, elicopterul care trebuia sa o transfere pe pacienta la București nu a putut decola, până luni dimineață.