Tanczos Barna a precizat că măsura vizează „doar blocurile noi, acolo unde se construiesc acum apartamente și există varianta instalării unei centrale la nivel de scară”.

În ianuarie sper să avem actul normativ, am discutat în coaliție, am făcut propunerea, o să intrăm cu act normativ în Guvern. Sper să aprobăm în ianuarie, februarie cel târziu.

Tanczos Barna:

„Pentru viitor, propunerea mea este să nu mai permitem centralele individuale în blocurile noi. Vorbim strict de viitor și doar de construcțiile noi. Centrale doar la comun, la nivel de bloc sau scară și cu eliminarea fumului deasupra, la o înălțime de 40-50 de metri, care, practic, să ducă noxele cât mai departe de nivelul la care este cetățeanul. Aceasta este soluția peste tot în lume, de aceea vedeți la centrale coșuri foarte înalte”, a explicat ministrul mediului.

Ce se întâmplă cu cei care au deja centrale de apartament

Întrebat dacă cei care au centrale de apartament le pot înlocui atunci când ies din garanție, ministrul mediului a răspuns „da, cu siguranță.” „Nu se pune problema în apartamentele existente, unde nu există alternativă pentru centrală individuală. În blocurile vechi, unde sunt montate centrale, nu s-a pus problema interzicerii”, a declarat el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.