Te judeci cu banca pentru că nu mai poți plăti creditul? Află cum poți obține suspendarea ratelor

Comentează
Arhiva foto

Din milioanele de datornici la bănci, mai mult de o treime nu mai țin pasul cu plata ratelor, riscând să-și piardă casele cu care au gajat. Celor care se judecă cu băncile, avocatul Adrian Cuculis (foto) le spune cum pot obține suspendarea ratelor, până la finalizarea proceselor.

Arhiva foto

În primul rând, este de precizat că un asemenea mecanism nu trebuie folosit de cei interesați sub forma unui abuz. În esență, acțiunea despre care vorbim vizează blocarea efectelor contractelor de credit, numai pentru cei care nu mai pot continua plata ratelor lunare, conform graficelor de rambursare, din cauza creșterii bruște a cursului valutar, precum și a lipsei de eficiență a legislativului în acest domeniu.

Cum începem acțiunea

Suspendarea plății ratelor se obține printr-o Ordonanță Președențială, dată de instanță. Dar, pentru a putea beneficia de o asemenea ordonanță, cel interesat, trebuie să aibă, în mod obligatoriu, deja înregistrată o cerere de chemare în judecata, care să vizeze: “Obligarea băncii la înghețarea cursului valutar perceput reclamantului, la valoarea momentului semnării contractului”. Ordonanţa Președențială, asa cum este ea reglementată de Codul de Procedură Civilă, în art. 996, stabilind că, în favoarea reclamantului, există aparența de drept, va putea să ordone „măsuri provizorii, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi, cu prilejul unei executări”. De aici, se desprinde ideea că sunt îndenplinite toate condițiile pentru emiterea acestei ordonanțe în sensul, că există, în mod cert, o aparență de drept și anume, pe fondul cauzei, prin prisma Legii 193/2000 a clauzelor abuzive, instanța de fond poate constata că o anumită clauză de risc valutar este abuzivă și, astfel, să decidă definitiv, pe fond, o asemenea plată, la un curs înghețat. Un alt element se referă la urgența măsurii solicitate și anume, așa cum arătam, este posibil ca un împrumutat să nu poată plăti ratele la un curs crescut, ca și consecință a riscului de curs valutar și, astfel, s-ar ajunge în situația unei executări silite. Iar ultimul element, ce privește nesoluţionarea (neprejudecarea) fondului cauzei, derivă chiar din faptul că măsura este dată pentru o perioadă de timp bine determinată, și anume, până la soluționarea fondului cauzei.

Motivarea cererii

Avocatul Adrian Cuculis redă și conținutul esențial al motivelor care trebuie invocate în solicitarea scrisă către instanță: «Creșterea accelerată a valorii CHF față de moneda națională, cu implicații negative directe asupra costurilor împrumutului ce se rasfrâng asupra ratelor precum și a comisioanelor de schimb valutar, din leu în euro și din euro în CHF, au determinat o schimbare a condițiilor contractuale avute în vedere la data contractării creditului și, în consecință, incumbă în sarcina subsemnaților obligații vădit disproporționale, față de cele în considerarea cărora ne-am exprimat voința de a ne angaja juridic. Având în vedere pozițiile de inegalitate de pe care actionează părțile, și în vederea asigurării unei angajări în deplină cunoștință de cauză a consumatorului în contractele de credit, este instituită în sarcina operatorului economic (banca), ce are o poziție dominantă în raport cu consumatorul, obligația informării în mod complet, corect și precis a celui din urmă, cu privire la aspectele esențiale ale produsului/serviciului oferit (art. 18 din OG 21/1992) și, implicit, cu privire la implicațiile îndatorării și la riscurile reprezentate de volatilitatatea cursului valutar, astfel cum reiese din O.G. nr. 50/2010”. Dacă aceste condiții invocate sunt îndeplinite, puteți să depuneți cererea privind aprobarea Ordonanței Președențiale de suspendare a plății ratelor lunare, la instanța unde aveți și cererea cu denominarea inițială, iar într-un interval cuprins între o săptămână și o lună, veți avea decizia din partea instanței.

Cine poate beneficia

În principal, poate obține o astfel de Ordonanță Președențială de suspendare a ratelor lunare orice împrumutat care are un credit angajat și în desfășurare, fie în euro, fie în dolari, fie în franci elveţieni. La cererea de ordonanță trebuie alăturate acte în dovedire, și anume: copie de pe contractul de credit în cauză, dovada imposibilității plății ratelor (acte privind veniturile și cheltuielile lunare) și dovada că aveți deschis un litigiu pe fondul cauzei, care vizează denominarea creditului. De asemenea, trebuie platită și taxa judiciară de timbru, de 20 de lei.

O soluție fericită!

O soluţie fericită, pe care o dorim tuturor celor angajați în această luptă cu băncile, arată cam așa: „Admite cererea. Soluţia pe scurt: Conf. art. 996 şi urm. NCPC, admite cererea de ordonanţă preşedinţială, astfel cum este formulată prin capătul de acţiune principal. Dispune suspendarea executării obligaţiei de plată a ratelor lunare aferente contractului de credit şi de garanţie, până la pronunţarea asupra fondului cauzei, în dosarul nr. X...”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
BREAKING NEWS
18:06
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
17:48
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
MONDEN
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
17:40
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
Xonia | Foto: Instagram
17:34
Vedeta din România care s-a apucat din nou de școală la 37 de ani: „Nu duc lipsă de educație”
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
Exclusiv
19:05
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
18:55
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
18:31
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
18:22
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
15:50
Cum a fost „concediată” Nadia Comăneci de Donald Trump. În ce emisiuni și seriale a mai apărut celebra gimnastă
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
 Uzupis
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
9 americani imbracati in tricouri colorate pozeaza langa un autobuz galben scolar din SUA
12:56
Doi YouTuberi americani celebri, refuzați la granița dintre România și Republica Moldova. De ce au fost întorși din drum cu autobuzul lor școlar
Horoscop pesti pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
17:18
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
17:00
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
16:53
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Bucătarul Cosmin Cornea și echipa sa din restaurant, toți stau în bucătărie și poartă șorțuri speciale pentru gătit
InterviuExclusiv
15:23
Povestea lui chef Cosmin Cornea: cum a ajuns de la munca în agricultură și descărcat TIR-uri de marfă să fie un cunoscut bucătar din Italia și Marea Britanie
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate