Ne apropiem de mijlocul toamnei, dar vremea ne duce cu gândul mai mult la vacanță și la sezonul estival. La jumătatea lui septembrie ne bucurăm de temperaturi de vară în toată țara.
În acest weekend, temperaturile ating maxime de 34-35 de grade, vreme numai bună pentru plajă sau pentru drumeții pe cărări de munte.
„Vremea va fi călduroasă în toată ţara. În partea de Sud a ţării ajungem şi la 34, izolat chiar şi 35 de grade. În Bărăgan este cel mai cald. Evident, nu sunt temperaturi obişnuite pentru această perioadă. În general, 22-28 sunt temperaturile obişnuite. În acest weekend, cel mai răcoare va fi dimineaţa, în depresiuni”, a declarat pentru Mediafax, reprezentantul ANM, Oana Păduraru.
Vremea frumoasă va ține până luni seară, apoi temperaturile încep să scadă, apropiindu-se tot mai mult de normalele perioadei.