Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri un COD PORTOCALIU de caniculă, valabil în intervalul 14 şi 15 iulie 2012, pentru Oltenia şi Muntenia.
Scăpăm însă de caniculă! Meteorologii au anunţat că din după-amiaza zilei de duminică şi până luni seara instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea regiunilor şi se va manifesta prin intensificări ale vântului, care trecător vor lua aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice şi pe arii restrânse căderi de grindină
Temperatura maximă înregistrată în România a fost de de 44.5°C la Ion Sion ( județul Brăila), pe 10 august 1951.
ÎN ŢARĂ
Vremea se va răcori în toată ţara, astfel că se vor înregistra temperaturi maxime între 23 şi 33 de grade, izolat mai ridicate doar în sudul extrem, unde la amiază se vor mai atinge valori de 35...36 de grade. Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în jumătatea de est a teritoriului şi la munte, unde, mai ales în cursul după-amiezei şi al serii, vor fi înnorări, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua trecător aspect de vijelie şi condiţii de grindină. Vor fi averse, izolat torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20...30 l/mp. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor mai fi posibile pe spaţii restrânse. Temperaturile minime vor fi de la 8...9 grade în depresiuni până la 20...21 de grade pe litoral.
LA BUCUREŞTI
Vremea se va răcori, astfel că maxima termică nu va mai depăşi 33 de grade. Temporar, mai ales după-amiaza şi seara, vor fi înnorări şi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Temperatura minimă va fi de 17...19 grade.
MARȚI
Vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice apropiate de mediile climatologice ale perioadei. Cerul va fi variabil şi doar pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice, mai ales la munte şi în dealurile subcarpatice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe creste. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 32 de grade, iar cele minime între 10 şi 20 de grade, mai coborâte în depresiuni, până la 6...7 grade.